Un accident în lanț a avut loc în seara de 9 septembrie, între Constanța și Ovidiu. Mai multe persoane au fost rănite, iar circulația în zonă a fost blocată.
Accidentul a avut loc în jurul orei 22:30, când polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, către localitatea Ovidiu.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 22 de ani, respectiv 50 de ani.
În urma impactului cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie de 54 de ani, iar ulterior în alte 3 autoturisme parcate în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 3 conducători auto, precum și a pasagerului de 58 de ani din cel de-al treilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
C.S.



























