Societatea Oil Depol Service SRL, controlată de Radu Merlă, soțul lui Ani Merlă, directorul executiv al Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene din cadrul Primăriei Constanța, a primit OK-ul din partea instituției abilitată de mediu pentru construirea mai multor locuințe individuale în orașul Ovidiu.
Investitorii au solicitat emiterea acordului de mediu pentru acest obiectiv de investiții, iar recent Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a decis că proiectul „Construire locuințe individuale izolate în regim de înălțime P+1Etaj, 16 unități locative – 6 tip A, 8 tip B, 2 tip C, împrejmuire teren și organizare de șantier”, propus a fi amplasat pe strada Portului, la numărul 59 din orașul Ovidiu, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Destinația terenului, stabilită prin documentațiile de urbanism este de lotizare și construire zonă rezidențială destinată locuirii individuale. Circulația și accesul se vor asigura din strada DN3C: drumuri proiectate interioare ale ansamblului rezidențial și i drum colector la DN3 C.
Pentru realizarea investiției este nevoie și de un drum colector, care a primit deja undă verde de la autoritatea competentă de mediu Constanța. Se propune astfel: extindere DN3C (str. Portului) cu drumul colector prevăzut prin PUG orașului Ovidiu, aprobat prin HCL nr.143 din 30.10.2019, modificând profilul străzii Portului.
Date despre societate
Oil Depol Service a fost înfiinţată în anul 1998 și îi are ca asociați egali pe Radu Merlă (soțul lui Ani Merlă, directorul executiv al Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene din cadrul Primăriei Constanța) și pe Dănuț Florescu, care este și administrator și care a solicitat prelungirea HCL nr. 168/2018, în calitate de investitor. Cifra de afaceri raportată în anul 2020 a fost de 44.551.693, profitul net de 7.198.582 și datorii de 11.434.822 de lei, respectiv 165 de angajați.
Societatea condusă de Radu Merlă și Dănuț Florescu este cunoscută în municipiul Constanța pentru afacerile imobiliare, construcții dar și pentru contractele primite de administrație pe vremea fostului primar Radu Mazăre. Totodată, această firmă a semnat, în cursul anului trecut, contracte cu CFR Călători SA, subunitatea Timișoara, CNE Cernavodă, dar și cu Nuclearelectrica SA.
Loredana MIHAI
Citește și:



























