Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, condusă de George Măndilă, a atribuit direct trei contracte pentru servicii de publicitate, producție de filme publicitare și servicii de promovare, toate fiind achiziționate de la o societate înființată în acest an.
Mainstream SRL este firma de la care s-a făcut cumpărarea directă, valoarea totală a celor trei contracte fiind de aproximativ 145.000 de euro.
”Am făcut această achiziție pentru că mă interesează mass-media națională. Discutăm de servicii de furnizare spațiu publicitar în media. Asta înseamnă ca ei să îmi facă rost de cât mai multe secunde în mass-media națională. Urmează să îmi vină cu o ofertă, să îmi spună unde vor fi difuzate. Eu le-am dat doar suma și dacă nu vin cu cât îmi convine nu fac contractul”, a declarat George Măndilă.
Primul contract este pentru servicii de de promovare în mass-media națională și on-line și are o valoare de 260.000 de lei (52.383,45 euro).
Al doilea contract este pentru servicii de furnizare filmări profesionale și are o valoare de 200.000 de lei (40.294,96 euro).
Cel de-al treilea contract este pentru servicii de furnizare spațiu publicitar în mass media și are o valoare de 250.000 de lei (50.368,70 euro).
Firma Mainstream SRL a fost înființată în ianuarie 2023 și are sediul în București. Asociații firmei sunt Bogdan Marian Ciobanu, cu 33,34% din părțile sociale, Costin Andrei Niculescu, cu 33,33%, și Mihail-Gabriel Zaroschi, tot cu 33,33%. Primii doi asociați apar ca angajați la Digi24HD.
M.G.



























