În cursul zilei de marți, 12 mai, a.c., Federația Patronatelor din Turismul Românesc a organizat o conferință de presă pentru a-și expune dezamăgirile la modul cum reacționează guvernul în ceea ce privește resuscitarea turismului românesc. Omul de afaceri Nicolae Bucovală susține că nu s-a făcut nimic la nivelul guvernului. „De regulă în luna mai făceam conferințe pentru deschiderea sezonului estival. Noi, o parte din operatori am putut să aducem la munca oameni. Am incercat să impulsionam putin guvernul pentru a salva turismul romanesc. Acum, nu că doar nu s-a salvat turismul, dar ne afundam pe zi ce trece. Cert este că nu se vrea.”, a precizat acesta.

„Așa cum știți de două luni de zile, turismul românesc ca și cel internațional se află într-un colaps nemaiîntâlnit. Chiar dacă hotelurile au fost deschise, gradul de ocupare a fost de 1%. Am așteptat și am dat fel de fel de adrese. Din păcate, cale de comunicare cu guvernul ori nu a existat, ori a fost foarte rar întãlnit. Au promis foarte multe lucruri. Oare de ce salarații din mediul privat nu au dreptul să consume la fel, cum a spus Orban că HoReCa contribuie doar cu 2%, este o greșeală a domnului premier. În nicio țară europeană, mediul de afaceri nu a fost tratat așa ca în România, în această perioadă grea. 50.000 de persoană așteaptă sezonul să fie angajați sau reangajați, aproximativ 40% din forța de muncă din Constanța o reprezintă litoralul. Eu sunt si medic și cunosc ce înseamnă medicină preventivă, și sunt foarte dezgamăgit de modul cum acționează guvernul. Domnule priministru, orice român contează, vorbesc ca o voce umană nu ca cea de patron”, a spus Mohammad Murad.
„Dacă până pe data de 16 mai, guvernanții nu vin cu soluții concrete în ceea ce privește turismul, declarăm public că înmormântăm litoralul românesc„, a mai precizat Murad.




























