În România, disputele legate de parcarea în fața locuințelor sunt frecvente, iar mulți proprietari consideră că trotuarul din fața casei le aparține. Însă, legislația este clară în privința drepturilor și obligațiilor pe care le au proprietarii de imobile și ceilalți șoferi când vine vorba de parcarea pe trotuar sau pe spațiul verde din fața unei case. Nerespectarea acestor reguli poate atrage amenzi considerabile, care pot ajunge până la 825 de lei.
Unul dintre cele mai frecvente mituri este că proprietarul unei case are dreptul exclusiv de a parca pe trotuarul din fața locuinței sale. În realitate, trotuarul aparține domeniului public, iar pentru a-l transforma în proprietate privată, acesta ar trebui să fie impozitat ca atare de către primărie, ceea ce nu se întâmplă în mod obișnuit.
Pentru a obține un loc de parcare dedicat în fața casei, proprietarul trebuie să închirieze un spațiu de la primărie. În acest caz, primăria este responsabilă de marcarea și delimitarea acelui spațiu, iar chiriașul primește o pancartă care indică numărul de înmatriculare al vehiculului autorizat să parcheze acolo. În anumite situații, primăria poate instala un blocator pentru a asigura exclusivitatea locului de parcare. Astfel, fără o închiriere legală și delimitarea corespunzătoare a spațiului, proprietarul nu are dreptul să pretindă exclusivitate asupra trotuarului din fața casei sale, scrie playtech.ro
Reguli privind parcarea pe trotuar și sancțiunile aplicate
Parcarea pe trotuar este reglementată strict de lege. Potrivit legislației în vigoare, ocuparea trotuarelor cu vehicule este interzisă dacă împiedică circulația pietonilor. Această regulă este aplicabilă indiferent dacă cel care a parcat este proprietarul casei sau altă persoană. În general, trebuie lăsat un spațiu minim de 1 metru pentru trecerea pietonilor.
În plus, unele administrații locale au adoptat reguli mai stricte, interzicând complet parcarea pe trotuar sau în alte zone neamenajate, pentru a proteja accesul pietonilor și a preveni deteriorarea infrastructurii urbane.
Sancțiunile pentru parcarea neregulamentară sunt semnificative. Pentru o parcare neregulamentară, amenda minimă este de 330 de lei (2 puncte de amendă), iar cea maximă poate ajunge la 495 de lei. În cazurile de staționare neregulamentară, amenzile variază între 660 și 825 de lei. Pe lângă amenda financiară, șoferul poate primi și între 2 și 3 puncte de penalizare pe permisul de conducere.
L.M.



























articolul 143 din Regulament:
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
În fața porții de intrare în proprietate dar și în fața porților de la garaj nu ai voie sa parchezi deoarece proprietarul nu va mai putea sa intre în curte sau să scoată mașina din garaj. Așa este strada este a statului se poate parca de către oricine dar cu obligația de a nu se bloca accesul în proprietate. In această situație agentul de la Poliția locală, chemat de către proprietar este obligat să aplice prevederile art 145 din Regulamentul de circulație. Cum ar fi că intrarea de la scara blocului sa fie blocată de o mașină.
Nu tati… Nu pot parca pe trotuar decât dacă pe trotuar este amenajată o parcare și aceasta lasă minim un metru petru pietoni.
Da? Deci dacă este parcare. Semnalizată și marcată.
„(7) Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.”
Corect! Autorul articolului,care nu întâmplător îl publica din 2 în 2 zile face o eroare intenționată prin omisiune! Răspunsul cititorului Ovidiu este elocvent. S-au umplut orașele de smecheri care stau în case cu ieșire la strada de 5 m liniari,fără curte unde sa-si parcheze auto,însă striga cât ii țin bojocii ca strada e domeniu public! Da,cu exceptia faptului ca nu ai voie sa blochezi întrarea la proprietate!!! Care poate fi poarta de întrare în curte sau poarta garajului!
Bre, eu văd mașinuțe parcate pe trotuar în dreptul porților de garaj.
Mie îmi blochează(au) poarta, adesea, vecinii de vis-a-vis că le era lene să-și bage mașina în curte, era mai ușor la mine în poartă :))
Și au curte. Să parcheze 15 mașimi acolo.
Dar no… dacă ăștia și-au luat permisele de pe facebook… 112 – și le explică cineva regulamentul.
Dar trebuie pisați. Degeaba gargară on-line. Frecție la piciorul patului. 112 direct.
Unde naiba promesti placa cu nr
de înmatriculare? In sectorul 3 primești doar o decizie și atât. Dacă montezi o asemenea plăcută pe propriul gard, ești pasibil de amendă…
Și tot ocupă nesimțiții locul plătit de tine…
Aceiași nesimțiți ocupă și spațiul din fața porții.
Se vede că pe aici nu se respectă dreptul de proprietate.
De altfel, smecherii care guiță pe aici altceva sunt doar niște frustrați…
Trotuarul din fata casei nu e al meu cand e vorba de a parca masina, dar e al meu iarna cand sunt obligat sa il dezapezesc? Ori e ori nu e?
Da, noroc ca totuarul nostru este atat de ingust ca nici pietonii nu-l prea pot folosi. Daca mai ridici munti de zapada, pietonii trebuie sa zboare. Noroc ca nu mai stim ce este o iarna adevarata, iar strada ar trebui dezapezita de primarii, care abia isi fac datoria pe bulevarde.
In sectorul 3, unde domiciliez pe o alee ca o funie si trotuare de 50-75 cm, nici macar 1 m nu au, m-am luptat cu primaria si brigada rutiera pana au intervenit si au deblocat aleea. Si acum daca notific blocarea TOTALA a trotuarelor si partiala a aleii, vin politistii scrisnind din dinti si evacueaza auto parcate ilegal, cu amenzile de rigoare. Din pacate nici politia nu se inghesuie sa-si faca datoria, desi am promisiunea lor in scris ca vor efectua verificari periodice pana vor invata cetatnii (care nu domiciliaza pe alee) care au nevoie de locuri de parcare fara plata, ca metoda lor de parcare este interzisa.
Știe cineva cumva și legea care obligă autoritățile să amenajeze spații de parcare? Sau nu există așa ceva?
.cine i-a dat primăriei ,dreptul de proprietate public? Români,nimic nu ,este ,nici al” primăriei,”nici al
” satului” TOT ce este în această țară,este al nostru,al meu,al tău,al tău,..noi am contribuit la tot, plătind din munca noastră, prin taxele,impozitele, TVA,amenzile ,justificate sau nu,,etc..NOI,am plătit asfaltările,întreținerea drumurilor,plantarea copacilor,in cazul in care se mai face,tot ce s-a construit in trecut( fabrici,uzine,trenuri,combinate chimice, rafinării,etc) și dacă se va mai construi ceva in viitor.. „Primăria”,” Statul”, etc,sunt instituții conduse de oameni, cărora,prin indiferența noastră tacită , și-au însușit in mod necostitutional, puterea de a-și atribui bunurile poporului; hai, să avem mai mult curaj și decizie,in a ne impune părerile,asupra a orice se întâmplă în țara noastră și care ne lezează drepturile!
Ar trebui să dăm „statul” în judecată, pentru a ne despăgubi de bunurile (plătite și construite de noi,poporul) de care am fost privați, in mod abuziv,prin distrugerea in masă a industriilor și vândute la fier vechi,să dăm „statul” în judecată, pt înșelăciune- am fost înșelați,prin presiune emoțională, când bunurile create de noi,au fost vândute,spunandu-ni-se că nu mai sunt eficiente economic, iar locurile de muncă diminuate drastic.
Suntem un popor mândru și dârz- să facem ceea ce trebuie pentru a nu mai trăi într-o ” veșnică plângere”
Așa cum acei”ei” ne dau amenzi,pt o parcare,pt că respiri prea adânc sau prea des, să îi amendăm și noi, poporul,schimbând și făcând legi,care să lucreze ,printr-o justiție corectă,in folosul nostru. Viitorul ,noi trebuie să-l construim în așa fel încât,să nu mai existe loc de interpretări legislative,de „birocratism” și ” influențe relaționate”… să construim un neam,care să se bazeze pe o agricultură sănătoasă
( ca pe vremea bunicilor), ,astfel încât, să nu stăm sub imperiul fricii, că vom deveni niște” monștrii chimici” mâncând,” șnițele trase la imprimantă” sau legume modificate genetic- nu,nu vrem să mâncăm „,IT” pe pâine, sau să devenim simple holograme,care pot fi
” șterse” de cate o” minte plictisită și frustrată”..
‘ o luptă-i viața,deci te luptă”.…să redevenim-OAMENI
Nimic nu e mai înălțător , decât o motivație direcționată înspre binele poporului, să nu mai purtăm vina indiferenței,care ne-a adâncit în adormire.
Când vom trece de la vorbe…la fapte?
Dar când pe strada hta este trotuar cu lățimea de 30 cm cum trebuie procedat? Sa cedezi din proprietatea ta teren pentru trotuar? Situația este reală chiar pe strada pe care locuiește primarul Iașului. Legile din Romania sunt date de incompetenți și se aplică numai celor săraci.
Adevărul este ca , nu trebuie amestecat trotuarul cu parcarea. Acolo unde trotuarul este supra dimensionat, se poate modifica trotuarul la dimensiunea necesara și parcare .Traficul în orase și parcarea haotica se datorează exclusiv politiei locale. Dacă s ar aplica legea( de către acești bondari) nu ar mai întra toți ghertoii cu mașinile în oraș. Parcările din întrările orașelor sunt goale pentru ca întra ghertoiu și parchează unde ii vine și nu l costa nimic
Daca nu am voie sa parchez pe trotuar la mine la poarta ca acesta este al primariei, atunci primaria sa dea zapada la iarna…nu trebuie sa fiu eu obligat…