VIDEO. Părinții care se întorc mai repede la muncă vor primi 1.500 de lei

0
275

Ministrul Muncii a anunțat că Guvernul vrea să crească stimulentul de reinserție pentru părinții care sunt în concediu de creștere a copilului și aleg să se întoarcă la muncă înainte de șase luni de la naștere.

Raluca Turcan a declarat, într-o conferință de presă, că Ministerul Muncii va propune două proiecte în transparență decizională. Unul dintre ele, o ordonanță de urgență, prevede creșterea stimulului de reinserție pentru părintele care revine la muncă din concediul de creștere a copilului mai devreme de șase luni de la naștere.

Ministrul susține că „proiectul ordonanței de urgență prevede creșterea stimulentului de reinserție pentru părintele care optează să se întoarcă la muncă înainte de șase luni, în condițiile în care se afla în concediul pentru creșterea copilului. Este o măsură care crește veniturile părinților, scade riscul de deprofesionalizare, asigură forță de muncă angajatorilor și aduce și un plus financiar substanțial la buget“.

„Stimulentul de reinserție ajunge, de la 650 de lei, cât se află în momentul de față, la 1.500 de lei. Este o sumă consistentă și cu care părintele poate să apeleze la servicii specializate de creștere a copilului“, a spus Raluca Turcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.