Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 11 Iulie ca „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, inițiat spre sfârșitul anului trecut, se află la comisiile permanente ale Camerei Deputaților. 89 de deputați și senatori, de la PNL, PSD, UDMR și minorități sunt inițiatori. Printre aceștia se află și deputații PNL de Tulcea Michael Gudu și George Șișcu.
„Inițiatorii apreciază că este nevoie să avem un cadru legislativ care să permită organizarea unor evenimente și manifestări specifice pentru a marca Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite ale Americii, implicit pentru a contribui la educarea cetățenilor în privința direcțiilor acestui parteneriat. În acest sens, Ziua Prieteniei dintre România și SUA urmează să fie sărbătorită anual la data la care președintele Bill Clinton a efectuat vizita la București, susținând discursul care a încurajat evoluția țării noastre în direcția democratizării și s consolidării, în cadrul instituțiilor statului, a unor principii precum libertatea, statul de drept, egalitatea de șanse, solidaritatea și lupta împotriva corupției”, se arată în proiectul de lege.
La sfârșitul lunii mai, inițiativa legislativă a primit Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
M.M.



























