În ședința de Guvern din 12 octombrie a fost adoptată Hotărârea de Guvern, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale
Prin actul normativ se majorează standardele de cost pentru serviciile sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului, persoanelor adulte cu dizabilități și persoanelor vârstnice, precum și cele pentru serviciile sociale destinate prevenirii și combaterii violenței domestice.
Astfel, în cazul copiilor aflați în plasament în servicii de tip rezidențial, suma lunară actualizată pentru nevoile lor crește cu 128 lei pentru fiecare copil. Pentru copiii din serviciile sociale de zi, majorarea este de 42 de lei lunar.
În prezent, în serviciile de tip rezidențial sunt aproximativ 10.000 copii și alți aproape 14.000 sunt beneficiari ai serviciilor de zi.
Creșterea acestor sume este necesară având în vedere că ultima actualizare a avut loc în urmă cu doi ani.
C.S.



























