Procurorii DIICOT au făcut, luni, 10 februarie a.c., percheziţii în judeţul Constanţa, într-un dosar de pornografie infantilă. Un bărbat de 55 de ani este acuzat că ar fi determinat 120 de băieți să întrețină relații sexuale și să se filmeze în ipostaze sexuale explicite. Oamenii legii au ridicat din Constanța mai multe sisteme informatice pe care erau stocate materiale pornografice cu minori, respectiv două telefoane mobile, un aparat de fotografiat şi un reportofon.
“La data de 11.02.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Tg. Mureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului B.C.G. în vârstă de 55 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de racolare a minorilor în scopuri sexuale şi pornografie infantilă. În cauză s-a stabilit că, în perioada 2019 – 2020, inculpatul B.C.G., în mod direct sau prin intermediul unor aplicaţii online, a determinat aproximativ 120 de minori (în general băieţi), majoritatea cu vârste sub 13 ani, să se întâlnească în scopul întreţinerii de relaţii sexuale sau să producă şi să-i expedieze materiale pornografice”, susțin oamenii legii. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că bărbatul a deţinut pe telefonul său mobil peste 500 de fişiere de tip imagine sau video, în care erau reprezentaţi băieţi minori în diverse ipostaze sexuale. “La data de 10.02.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Tg. Mureş – SCCI şi BCCO Constanţa – SCCI, au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Constanţa, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice pe care erau stocate materiale pornografice cu minori, respectiv două telefoane mobile, un aparat de fotografiat şi un reportofon”, au explicat oamenii legii.
Marți, 11 februarie, Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Tomis” Constanţa. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT.
Din câte se pare, bărbatul ar fi angajat al unei firme de salubrizare.
A.V.


























