Oamenii legii au descins, joi, 29 septembrie, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. Se pare că ancheta este coordonată de procurorii anticorupție (DNA) și ar avea legătură cu fapte de corupție, adică niște contracte de achiziție.
Ancheta este una mai amplă, iar, pe 29 septembrie, procurorii DNA au descins atât la domiciliile unor persoane, la sedii de firmă, dar și la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, fiind vorba de 26 de percheziții. Ar fi vorba de fapte de corupție, respectiv comisioane pentru atribuirea unor contracte de achiziție.
Update: Oficial de la DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au transmis că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. Precizăm că este vorba despre perchezițiile de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu.
Astfel, procurorii au transmis că, în cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, potrivit procurorilor DNA.
DIICOT, anchetă în 2021
Amintim și faptul că procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat, miercuri, 24 noiembrie 2021, un număr de șase percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, pe teritoriul României, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii, în perioada 2017 – 2021, a infracțiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparținând guvernului S.U.A., în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.
Sub coordonarea liderului grupării, membrii acesteia având roluri bune determinate, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au sustras cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de persoana vătămată(guvernul federal al SUA) este de aproximativ 2.000.000 dolari în dauna guvernului federal al S.U.A..
La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost conduse la acea dată, în vederea audierii, un număr de 7 persoane.
Citește și:
L.B., P.I.



























