Persoanele cu test negativ nu mai pot intra în restaurante sau participa la nunți, botezuri în localitățile cu peste 6 la mie: au acces doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală

0
989

Hotărârea de Guvern adoptată sâmbătă, cu noile măsuri de gestionare a pandemiei de COVID-19 la nivel național, a fost publicată în Monitorul Oficial. Din acest moment, noile restricții intră în vigoare

Guvernul a stabilit că în localităţile unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori, accesul la anumite activităţi este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Totodată, sunt menţionate activităţile şi condiţiile de desfăşurare a acestora:

– în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

– organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

– organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;

– activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber să se desfăşoare cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;

– organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;

– organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;

– organizarea de conferinţe să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;

– organizarea de mitinguri şi demonstraţii să fie permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00;

– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

Prin hotărârea de guvern adoptată sâmbătă se stabileşte, totodată, că măsurile privind interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate, precum şi persoanelor care au trecut prin boală şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii.

De asemenea, persoanele fizice vor fi obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile OUG 68/20211.

L.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.