Până miercuri, 13 octombrie a.c., 16.316 elevi și preșcolari s-au infectat de la începutul anului școlar, precum și 5.425 angajați din învățământ.
Conform raportărilor transmise de unitățile de învățământ preuniversitar din toată țara, până miercuri, 13 octombrie 2021, s-au înregistrat peste 16.000 de elevi și preșcolari infectați cu SARS-CoV-2, de la începutul acestui an școlar.
Potrivit Ministerului Educației, până săptămâna trecută erau confirmați 13.000 de elevi.
Miercuri, 262 de unități școlare au activitatea față în față suspendată integral, în urma solicitărilor pe care le-au transmis, iar alte 135 deoarece au cel puțin 50% din numărul de clase suspendate. De asemenea, alte 85 de unități de învățământ funcționează în on-line în urma unor anchete ale Direcțiilor de Sănătate Publică sau în urma unor hotărâri ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență.
În 3.342 de unități școlare elevii merg încă în clase, dar au cel puțin o clasă/grupă în sistem online.
V.I.