EURO 2020 a adus, pe lângă cea mai mare cerere de bilete din istorie, și cele mai multe înscrieri în programul de voluntariat. 88 la sută dintre aplicanți provin din cele 12 orașe-gazdă.
Campionatul European din această vară, desfășurat în mai multe țări cu ocazia aniversării a 60 de ani de la prima ediție, oferă celor 12.000 de voluntari din toate orașele gazdă oportunitatea de a participa la cea mai mare sărbătoare fotbalistică de pe continent. La finalul perioadei de recrutare au fost 37.000 de aplicanți din 159 de țări. Cei mai mulți înregistrați vreodată cu ocazia unui turneu final european. 88 la sută dintre aceștia provin din orașele organizatoare, ceea ce înseamnă că ei vor fi adevărați ambasadori pentru fanii fotbalului pe întreaga durată a competiției.



























