Primăria Constanța a publicat, pe SEAP, achiziția privind elaborarea documentației tehnico-economică, studiul de fezabilitate, în vederea edificării de parcări publice supraetajate în municipiul Constanța. Valoarea estimată a achiziței este de 328.000 lei, fără TVA, adică 390.320 de lei cu TVA (78.984,30 de euro).
Parcările supraetajate vor fi amplasate în următoarele locații:
Zona Km 4-5 – strada Progresului
Strada Căpitan Dobrilă Eugeniu – zona Grădinița Amicii
Zona Dacia – bulevardul Tomis – Zona Piața Tomis 3
Zona Cireșica – Aleea Hortensiei
În caietul de sarcini se arată faptul că deficitul de locuri de parcare rezidențiale în zonele centrale ale orașului este estimat la 50%.
„Obiectivul general este acela de a oferi o alternativă la parcarea pe stradă, permițând reutilizarea spațiului public ocupat în prezent de parcări pe stradă, care va fi dedicat transportului public și infrastructurilor de mobilitate activă. Deficitul de locuri de parcare rezidențiale în zone centrale dens urbanizate a orașului este estimat la 50%, numărul de vehiculele înmatriculate fiind aproximativ dublu față de locurile de parcare disponibile în prezent. În același timp, politica de reducere a numărului de locuri de parcare stradale – necesare pentru a permite crearea infrastructurilor necesare mobilității durabile (linii dedicate pentru autobuze, piste biciclete, etc) obligă administrația la identificarea urgentă a unor soluții”, potrivit documentului.
Parcările vor fi amenajate și cu locuri pentru încărcarea vehiculelor propulsate cu motor electric, spații verzi, panouri foto-voltaice, etc.
„Pe amplasamentele propuse se vor edifica parcări publice supraetajate pe o suprafață de teren totalizată la circa 4.637 mp ce se va rezolva, atât o parte din necesarul de parcări cât și reducerea aglomerării excesive a căilor de acces auto și pietonale, cu respectarea temei de proiectare. Parcarea va fi amenajată și cu locuri unde se pot încărca vehicule propulsate cu motor electric. Obiectivele de investiții vor fi echipate cu iluminat public interior și exterior, supraveghere video, bariere la acces și ieșire, control automat acces, rigole pentru scurgerea apei pluviale exterioare, spații verzi, sistem de alarmare luminos și acustic și panouri foto-voltaice”, se mai precizează în document.
O soluție viabilă pentru parcările supraetajate o reprezintă și amenajarea acoperișurilor verzi.
„Amplasamentele vor fi analizate și pe teren, iar studiul de fezabilitate va ține cont de toate aspectele precizate mai sus, mai cu seamă de spațiu verde respectiv reconfigurarea și regenerarea acestuia, adoptând soluții ce pot avea beneficii semnificative de mediu, inclusiv ajutând la scăderea poluării fonice a orașului prin care pot să facă mai multă umbră, răcire prin evaporare și absorbție a sunetului. O soluție viabilă poate fi un acoperiș verde (cunoscut și ca grădină pe acoperiș) este un strat vegetativ crescut pe un acoperiș. Popularitatea acoperișurilor verzi a crescut datorită multor beneficii, inclusiv reducerea poluării energetice, reducerea poluării aerului și gestionarea îmbunătățită s scurgerii urbane (absorbția și filtrarea apei care, în mod normal, s-ar repezi pe jgheaburi și străzi, poluând căile navigabile cu tot ce a preluat pe parcurs). Atât acoperișurile verzi, cat și amenajarea peisagistică urbană fac parte din ceea ce se numește un sistem de ape pluviale verzi”, conform caietului de sarcini.
Context:
Primăria Constanța intenționează să construiască 11 parcări supraetajate, în mai multe zone din oraș. La sfârșitul lunii august a.c. au fost eliberate trei certificate de urbanism pentru prooiectul „Edificare parcare publică supraetajată”, iar zonele vizate sunt: Aleea Hortensiei (zona Cireșica), bulevardul Tomis (zona Dacia- zona Piața Tomis III) și strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, parcela 256050 (zona Grădinița Amicii).
Parcările vor fi construite în următoarele zone:
Aleea Portului bl. P3 – 1.350mp
Zona Km 4-5, str. Progresului – 1.600mp
Str. Prelungirea Liliacului – 1.134mp
Str. Căpitan Dobrilă Eugeniu, zona Grădinița Amicii – 940mp
Zona Tomis Nord – Aleea Mărgăritarelor – 1.120mp
Zona Dacia – str. Pictor Luchian – 840mp
Zona Tomis Nord – Aleea Argeșului – 650mp
Zona Casa de Cultură – Aleea Nalbei – 780mp
Zona Dacia – B-dul Tomis – Zona Piața Tomis III – 860mp
Zona Cireșica – Aleea Hortensiei – 990mp
Zona Cireșica – str. Dispensarului – 1.047mp.
Citește mai multe aici: Certificate de urbanism pentru construirea de parcări supraetajate în trei zone din oraș – focuspress.ro
Petruț IACOB




























