Scriitorul Adrian Papahagi anunță, într-o postare pe Facebook, că a trimis o scrisoare Sfântului Sinod privind dezideratul unităţii creştinilor în celebrarea Paştelui. Aceasta a fost semnată de mai multe personalități.
Scrisoarea:
„Duminică, 23 aprilie 2023, Sf. Gheorghe, Purtătorul de Biruință
Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Adunarea Națională Bisericească
Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Stimați membri ai Adunării Naționale Bisericești,
Hristos a înviat!
Primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală și apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeași pentru toți. Din epoca domniei lui Carol cel Mare în Apusul Europei până în secolul al XVI-lea, așadar și după regretabila schismă, creștinătatea s-a învrednicit să celebreze Paștele, an de an, împreună.
Din nefericire, probleme astronomice, complicații computistice și reașezări de calendare civile și ecleziastice, pe care nu le detaliem aici, au făcut ca astăzi creștinătatea să nu mai sărbătorească în aceeași zi Învierea Domnului. Atât lumea apuseană cât și cea răsăriteană s-au încurcat în calcule, greșite sau incoerente și de o parte, și de alta. Decalaje de calendar există între Orientul ortodox și Occidentul catolic sau protestant, și chiar în interiorul lumii ortodoxe, astfel că Bisericile ortodoxe din Rusia și Serbia, de pildă, sărbătoresc chiar și Nașterea Domnului în alt moment decât majoritatea creștinilor, după calendarul iulian neîndreptat (stabilit de Iulius Caesar înainte de Nașterea Domnului). Totuși, așa cum sublinia profesorul Teodor Popescu într-un studiu de referință în Biserica noastră, „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (Teodor M. Popescu, „Problema stabilizării datei Paștilor: Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, Ortodoxia 16.3 (1964), p. 425).
Conștiința nevoii de a unifica data la care sărbătorim Învierea Domnului a existat mereu în interiorul Ortodoxiei. O întâlnire panortodoxă organizată la Constantinopol acum exact un secol, în 1923, a reușit chiar, pentru câțiva ani, să unifice calendarele. Din nefericire, concordia nu a durat, iar astăzi Bisericile Ortodoxe autocefale funcționează după calendare diferite. În cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, folosit și de statul român, în schimb continuă să calculeze data mobilă a Paștelui după calendarul iulian; alții, în schimb, sărbătoresc atât Paștele cât și Crăciunul exclusiv după calendarul gregorian (Biserica Ortodoxă Finlandeză), sau exclusiv după cel iulian (Biserica Ortodoxă Rusă).
Cunoaștem dificultatea de a sincroniza calendarul, care se poate face doar prin dialog interconfesional și intraortodox, însă aceasta nu scuză sărbătorirea aceluiași eveniment la date diferite în diversele Biserici.
Din fericire, celebrarea Paștelui la date diferite nu ridică probleme dogmatice, fiindcă toți creștinii mărturisesc identic Învierea Domnului; din nefericire, ea afectează însă viața oamenilor și creează dezbinare sau probleme. Ca laici, nu putem fi indiferenți la aceste aspecte. În zonele multietnice din România, calendarele școlare și zilele libere legale sunt bulversate. Numeroase familii mixte (în care soții au confesiuni diferite), milioane de români ortodocși trăitori în țări de tradiție catolică și protestantă, numeroși cetățeni români de confesiuni diferite nu pot să sărbătorească împreună, în aceeași duminică, Învierea Mântuitorului, din cauză că, de sute de ani, Bisericile nu s-au învrednicit să se pună de acord, perpetuând acest decalaj nejustificat.
Celebrând laolaltă Învierea Domnului, am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile. Mai presus de orice, unificarea calendarelor a avut loc în trecut, cel mai recent acum exact un secol, în 1923, deci e repetabilă. Ea ține de un aspect strict lumesc, de un biet calendar, care ar fi păcat să fie transformat în piatră de poticnire. Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocși, catolici și protestanți, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Suntem conștienți că există în prezent eforturi reale, la nivelul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, al altor Patriarhii ortodoxe, și al Bisericii Romano-Catolice, pentru a unifica data sărbătorii pascale. Atingerea acestui obiectiv ar dobândi și un impact pastoral și misionar coerent, într-o lume creștină aflată sub presiunea deseori agresivă a secularismului. La fel de conștienți suntem că nu toate Bisericile ortodoxe lucrează cu aceeași râvnă pentru unitatea creștinilor, iar unele înțeleg să submineze chiar și întâlnirile panortodoxe.
Știm că problema pascaliei nu poate fi rezolvată doar prin voința unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deși aceasta este tradițional deschisă spre dialog. Vă solicităm însă ca Biserica Ortodoxă Română să se implice cu energie și convingere în dialogul panortodox și interconfesional pe această temă, spre a convinge și Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unității și să sprijine inițiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.
Naționalismul religios (profund neortodox și necreștinesc), afectele antioccidentale, calculele politice, sau încremenirea în calendare desuete nu trebuie să stea în calea bunului simț și a dreptei credințe (adică a Ortodoxiei postniceene), care ne cer să sărbătorim în unitate Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București),
Adrian Papahagi (profesor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – inițiatori
Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, București)
Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe, București)
Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris)
Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj)
Monica Pillat (scriitoare, București)
Silviu Oravitzan (artist, Timișoara)
Alex Ștefănescu (critic literar, București)
Anca Manolescu (cercetătoare, București)
Augustin Ioan (arhitect, profesor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București)
Radu Carp (profesor, Universitatea din București)
Nicolae Rădulescu (arhitect, fost deținut politic, București)
Daniela Georgescu (jurnalistă, Radio România, București)
Dragoș Calma (profesor, University College Dublin)
Ioan Alexandru Tofan (profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
Daniela Dumbravă (cercetătoare, Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, București)
Marius Vasileanu (publicist, profesor, București)
Gheorghiță Ciocioi (etnolog, București)
George Enache (profesor, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați)
Andrei Găitănaru (psihoterapeut, București)
Diana Marinescu (doctorandă, Angelicum, Roma)
Dragoș Ursu (istoric, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia)”.
P.I.
