Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ a fost solicitat să intervină, luni seară, 17 mai a.c., în zona Dacia din municipiul Constanța.
Potrivit primelor informații, pe Bulevardul Tomis s-a produs un accident rutier, un pieton fiind lovit de un autobuz, în zona Dacia.
Victima este conștientă și cooperantă.
Intervine o autospecială SMURD de la Detașamentul de pompieri Fripis Constanța Oraș.
UPDATE. Luni, 17.05.2021, în jurul orei 19.15, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția Bulevardului Tomis cu strada Petru Vulcan din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani și un minor de 11 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
V.I.



























