Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat și supus consultării publice un proiect de ordin de Guvern pentru aprobarea unui regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali. Prevederile acestuia se vor aplica atât clienţilor finali, cât şi furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem.
Proiectul propune actualizarea şi completarea unor prevederi deja existente în reglementări, dar și introducerea unor prevederi noi, dintre acestea Dumitru Chiriţă, președintele ANRE, menționează introducerea noţiunii de client activ (cu detalierea drepturilor, obligaţiilor, modului de certificare şi de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru acești clienți etc.), formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor, actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conținute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final etc.
În cazul clienţilor casnici, precum şi în cazul clienţilor preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă, perioada de facturare va fi lunară. În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.
Clienții vulnerabili vor putea plăti eşalonat factura, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum trei luni sau convenită de părţi.
Prin acest regulament, va fi introdus și actualizat conținutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informațiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea. De asemenea, acesta detaliează și actualizează modalitățile de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea. Iar clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată și să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare.
V.I.



























