PNL Tulcea nu-și asumă public sprijinul pentru Orban sau Cîțu, la conducerea partidului

0
378
COLEGIUL DIRECTOR JUDEȚEAN al Organizației Județene PNL Tulcea. FOTO PNL Tulcea

La Tulcea a avut loc, în cursul zilei de 17 septembrie a.c., Colegiul Director Județean al Organizației Județene PNL Tulcea, ocazie cu care au fost votate ambele moțiuni ale candidaților la președinția PNL.

Potrivit voturilor exprimate vineri, liberalii tulceni susțin ambii candidați în competiția pentru președinția partidului și nu-și asumă public susținerea pentru o moțiune sau alta.

„(…) au fost validate ambele moțiuni ale candidaților la președinția PNL. Aceasta înseamnă că liberalii tulceni sunt de acord ca ambii candidați să intre in competiția pentru președinția partidului.

Moțiunea lui Ludovic Orban – «Forța Dreptei» – a obținut 49 de voturi dintr-un total de 54, iar moțiunea lui Florin Cîțu – «România Liberală» a totalizat 36 de voturi din 53 exprimate“, a transmis PNL Tulcea.

Astfel, delegații Organizației Județene PNL Tulcea vor vota fiecare după cum dorește, la Congresul din 25 septembrie a.c., neexistând oficial un vot local majoritar ce ar trebui respectat de toată lumea.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.