Poliția a fost solicitată să intervină la Hotelul Malibu de la intrare în stațiunea Mamaia, acolo unde o femeie susține că a intrat în panică din pricina iubitului care, pe fondul geloziei, ar teroriza-o, inclusiv a dormit în fața ușii ei. Cazul a ajuns în instanță, da magistrații au decis că nu este vorba de violențe fizice sau psihice la mijloc.
Femeia a precizat că, în data de 19.09.2026, în timpul desfășurării activității profesionale a acesteia ca ospătar la un eveniment organizat, pârâtul (adică iubitul ei) a declanșat un conflict pe fondul unor motive de gelozie, cauzate de decizia reclamantei de a lucra la respectivul eveniment.
A mai arătat că, în aceeași seară, l-a văzut pe acesta dormind în fața camerei sale de hotel.
Ei au locuit în aceeași cameră, însă, din cauza faptului că el era mai tot timpul gelos, ea a decis să se despartă, solicitând o cameră separată.
Totodată, reclamantele au invocat faptul că, în această perioadă, victima a primit numeroase mesaje prin care pârâtul a încercat să exercite o manipulare emoțională, transmițând videoclipuri și fotografii cu acesta aflat în apă sau pe acoperișul unor clădiri înalte, menționând intenția de a comite suicid în cazul în care nu i se acordă o nouă șansă.
În continuare, pârâtul ar fi transmis un mesaj prin aplicația Whatsapp în care a amenințat că, în cazul în care se va sinucide, o va ucide și pe reclamantă.
În data de 20.09.2026, el a încercat să acceseze camera de hotel a victimei pentru a purta o discuție, iar în condițiile în care nu i s-a deschis ușa, acesta a utilizat balconul comun pentru a ajunge la fereastra ei.
A mai precizat că, în jurul orei 18.00 ale aceleiași zile, pârâtul s-a prezentat din nou la balconul femeii.
În completare, s-a menționat că, în urma acestui fapt, reclamanta a intrat în stare de panică și a solicitat intervenția poliției.
Ce a decis instanța
Din materialul probator administrat însă în cauză, instanţa reţine faptul că nu au fost dovedite actele de violenţă privind ordinul de protecţie, iar luând în considerare aceste aspecte, instanţa reţine că presupusa stare de temere simţită de reclamantă faţă de pârât nu este nici dovedită, dar nici justificată.
”În raport de precedentele, instanţa statuează că fundamentul cererii de emitere a ordinului de protecţie constă în însăşi existenţa unei stări de pericol, iminent sau potenţial, care poate leza viaţa, integritatea fizică ori psihică sau a libertatea persoanei, ceea ce justifică în mod determinant urgenţa drept condiţie de admisibilitate specifică ordonanţei preşedinţiale, iar emiterea ordinului trebuie să se facă strict în scopul determinat constând în înlăturarea stării de pericol existente pentru victimele violenţei.
Prin urmare, legea solicită reclamantului ca pe de o parte să dovedească actele de violenţă exercitate asupra sa, potrivit art. 249 C. proc. Civ., şi, pe de altă parte, starea de pericol în care se află datorită acestor agresiuni să fie actuală.
Din ansamblul probelor administrate, instanţa constată că reclamanta nu este victimă, în sensul legii nr. 217/2003 privind ordinul de protecţie, nefăcând dovada că pârâtul a exercitat la momentul actual asupra acestuia acte de violenţă fizică sau psihică.
În acest context, astfel cum rezultă din materialul probator, instanţa constată reclamanta se află într-o stare de tensiune, generată de comportamentul pârâtului pe fondul unor crize de gelozie.
Astfel, fără a identifica acte de violenţă, de orice natură, actuale şi dovedite, sub niciuna dintre formele prevăzute de Legea nr. 217/2013 privind ordinul de protecţie, sau o stare vădită de temere obiectivă cauzate reclamantei instanţa constată că, cel puţin la acest moment, nu se impune luarea unei măsuri de protecţie de o asemenea urgenţă.
Instanţa reţine că scopul legii nr. 217/2003 privind ordinul de protecţie, nu este aceea de a se face apel la instituţia ordinului de protecţie ori de câte ori există neînţelegeri între părţi şi nici a se epuiza în cadrul procedurii de emitere a unui ordin de protecţie demersurile penale incidente şi specifice ce urmează a fi efectuate şi/sau luate în cauză, sub acest aspect urmând a se efectua, după caz, ample cercetări, ci doar în situaţiile în care, prin intermediul acestora se creează o stare de pericol iminent sau potenţial pentru viaţa, integritatea fizică ori psihică sau libertatea persoanei care solicită protecţie, ce necesită intervenţia urgentă a organelor statului.
Astfel, instanţa reţine că emiterea ordinului de protecție vizează protejarea reclamantei de un real pericol iminent, tocmai din perspectiva caracterului excepțional al acestuia, care să reclame intervenția imediată, promptă a organelor statului pentru extragerea reclamantei din mediul în care este supus pericolului și asigurarea unei protecții eficiente a acestuia”.
Astfel, cererea de emitere a unui ordin de protecție a fost respinsă.
Liliana BELCIUG
