Polițiștii constănțeni au explicat situația legată de tânăra de 20 de ani care a atacat oameni pe stradă în Tomis Nord și care ar avea un comportament violent.
”În perioada august – octombrie 2026, precum și cu alte ocazii, polițiștii au intervenit în mod ferm pentru a stopa comportamentele agresive și antisociale ale persoanei în cauză. Pentru siguranța publică și a propriei persoane, tânăra a fost imobilizată și transportată în repetate rânduri la spitalul de psihiatrie pentru evaluare și consult de specialitate.
Subliniem faptul că atribuțiile Poliției Române se limitează la intervenția la evenimente, aplanarea stărilor conflictuale, conducerea persoanelor la unitățile medicale și întocmirea actelor de urmărire penală.
Decizia privind stabilirea diagnosticului, necesitatea internării (voluntare sau nevoluntare) sau punerea în libertate/externarea pacientului aparține în exclusivitate personalului medical specializat.
La acest moment nu există un protocol de colaborare sau de informare operativă prin care unitatea spitalicească să notifice organele de poliție cu privire la decizia medicală luată (dacă persoana rămâne internată sub supraveghere ori dacă a fost lăsată să părăsească spitalul).
În prezent, la nivelul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, tânăra este cercetată în 9 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, abuz de încredere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul parchetului competent, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun”, potrivit IPJ Constanța.
L.B.
Citește și:



























