Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind un incident din data de 21.07.2025, în care o polițistă de penitenciare, angajată a Penitenciarului București-Rahova, ar fi fost depistată conducând sub influența unor substanțe susceptibil a fi interzise, precizăm următoarele:
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) respinge categoric orice abatere de la normele deontologice care guvernează activitatea polițiștilor de penitenciare, manifestând toleranță zero față de conduitele care încalcă statutul profesional sau legislația în vigoare.
Într-o instituție bazată pe ordine, disciplină și respectarea legii, conduita profesională și personală sunt inseparabile. Calitatea de polițist de penitenciare implică un standard ridicat de responsabilitate, integritate și demnitate, atât în timpul serviciului, cât și în viața privată.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) va aplica toate măsurile legale și disciplinare necesare în acest caz și acționează ferm pentru prevenirea și descurajarea unor astfel de comportamente în rândul polițiștilor de penitenciare.
L.B.



























