La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din orașul Năvodari, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs.
Astăzi, 30 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 66 de ani, care a condus un autoturism, pe DN3 între localitățile Ciocârlia și Cobadin, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mihail Kogălniceanu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cele trei cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră
La data de 29 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. În urma activităților desfășurate, au fost oprite, pentru control, 42 de autovehicule.
Astfel, ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 27.000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 23 de permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
Acțiune a polițiștilor
La data de 29 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
D.A.



























