Oamenii legii au intervenit pe strada Olteniei din municipiul Constanța, acolo unde un bărbat făcea scandal și amenința. Pe numele lui a fost emis un ordin de protecție provizoriu, după care soția lui a cerut și în instanță.
Potrivit probatoriului administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut că în data de 18.12.2022 între părţi a existat un conflict, respectiv în jurul orei 18.20, pârâtul s-a deplasat la domiciliul în fapt al victimelor, a împins-o pe soţia sa şi a pătruns în imobil, în tot acest timp adresând ameninţări ca “O să merg la Dedeman şi o să cumpăr un topor cu care o să vă omor pe toţi”, “Dacă vă văd pe stradă vă dau foc”.
Ulterior, pârâtul a sunat-o pe soție şi a ameninţat-o că o va aştepta în faţa blocului, o va stropi cu benzină şi îi va da foc.
Copilul a fost cel care a sunat la 112, oamenii legii sosind la fața locului.
În acest context, prin ordinul de protecţie provizoriu emis de organele de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Constanţa în data de 18.12.2022 s-a dispus ca, pe o perioadă de 5 zile reprezentând el să respecte mai multe măsuri, între care să părăsească imobilul, să păstreze o distanţă de 200 m faţă de reclamantă etc..
La termenul din data de 20.12.2022, reclamanta a solicitat suplimentar faţă de măsurile solicitate prin ordinul de protecţie provizoriu şi obligarea pârâtului să păstreze o distanţă faţă de unitatea de învăţământ a copilului.
Judecătorii au emis pe numele lui un ordin de protecție pe o perioadă de 2 luni.
”Admite în parte cererea formulată Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru reclamanții (…) Emite prezentul ordin de protecţie pentru o perioada de 2 (două) luni de la data pronunţării hotărârii, fără somaţie sau trecerea unui termen, în sensul că: Obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 200 m faţă de reclamantă şi minorii … precum şi faţă de reşedinţa reclamantei situată. Interzice pârâtului să contacteze reclamanta şi minorii în orice mod, inclusiv telefonic sau prin corespondenţă”, potrivit minutei judecătorești.
Liliana BELCIUG




























Omul faceca reclama la Dedeman, s-a inteles gresit…