Vineri, spre sâmbătă, 13 decembrie a.c., în jurul orei 0.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Baba Novac din Municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, conducătorul auto a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
L.M.




























