Grigore Gelus Popa este polițistul care a fost bătut în fața unei discoteci din județul Constanța, despre care Focus Press a scris AICI. Însă, tot el este cel care „a picat“ la interceptări în dosarul lui Neculai Mitrea, zis Șacalu`, criminalul în serie de la malul mării. Omul legii l-a depistat pe acesta după ce a făcut un accident rutier, fără victime omenești, și văzând că nu are permis de conducere, l-ar fi pus să găsească pe cineva care este în regulă, potrivit procurorilor. Doar că, în acea perioadă, Șacalu’ era interceptat și, astfel, a fost prins și polițistul.
„Prin ordonanța din data de 7 februarie 2025, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost pusă în mișcare acțiunea penale față de inculpatul Grigore Gelus Popa, agent-șef principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Siguranță Transporturi TF-TN Năvodari, acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și de abuz în serviciu, iar la data de 12 februarie 2025 a fost reținut pentru 24 de ore“, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de Poliție Rutieră în cadrul Poliției Orașului Năvodari, Compartimentul Rutier, după ce a fost sesizat de către deținătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în orașul Năvodari, deși l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului Neculai Mitrea (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral, în vara anului 2024) și a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În acest scop, inculpatul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea constatată, conform articolului 288 alineatul 1 teza finală din Codul de procedură penală, ba dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deține permis de conducere și care să declare, în mod neadevărat, că ea a condus autoturismul implicat în tamponare.
Totodată, nu a înregistrat în evidențele Poliției Orașului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier și a întârziat soluționarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deși i-a eliberat autoarei sesizării autorizație pentru repararea mașinii avariate.
Interceptările:
În ziua de 23.07.2024, la ora 19.28:
„MN: Alo, să trăiți!
PGG: Alo!..
MN: (n.l. – neinteligibil)
PGG: Salut, salut! Te așteptam la mine, ziceai că vii astăzi!
MN: Da, știu… Astăzi am fost la Tulcea… Trebuia să merg să semnez și mi-a dat măgărie ăla de la Tulcea… Trebuia normal… în mod normal trebuie să merg mâine să semnez.
PGG: Am înțeles… Păi și când…? Când ajungi la mine?
MN: Și o să… Mâine vin la dumneavoastră..
PGG: Da… Pe la ce oră ajungi?
MN: (n.l.- neinteligibil) Păi eu pe la… Nu știu… Să zic că pe la vreo… un unu jumate`, două așa, e în regulă? După-masă?
PGG: E în regulă, dar nu… să nu depășească ora două, te rog!
MN: Cam așa. Până în ora două!
PGG: Da! Bine, comisare!
MN: Bine… Să trăiți, domn G!
PGG: Hai, ne vedem mâine! Discutăm mâine!“
În ziua de 24.07.2024, la ora 13.55:
„MN: Alo, da!
PGG: Băi, comisare!…
MN: Să trăiți!
PGG: Putem să discutăm și noi ca… ca bărbații… ca…?
MN: (n.l. – neinteligibil)
PGG: Păi a rămas să ne vedem astăzi, frate!
MN: Da, știu! Sunt la Ceamurlia..
PGG: Cât îți ia…? Eu, ce dracu`, sunt papagalul tău?!… Sunt măscăriciul tău!? Că deja mă… mă..! Mă… nu te supăra pe mine!
MN: M-auziți? Știu, aveți dreptate! Eu sunt la Ceamurlia.
PGG: Păi hai, mă, frate! Ce dracu`?!… Chiar așa…?!… Tu mă iei pe mine drept fraier? Eu sunt băiat bun și tu mă iei fraier? M-ai trecut la fraier tu pe mine?
MN: Nu! Absolut, nu…! Eu am venit la semnat, sunt la Ceamurlia. Sunt la Tulcea!
PGG: Păi!?… Vezi că greșești dacă mă treci la fraier!
MN: Doamne ferește! Nu e vorba de așa ceva!
PGG: Faptul că sunt băiat bun, e cu totul altceva, dar nu mă băga în categoria fraierilor! Tu cu mine când discuți o treabă, e treabă, frate!“
În ziua de 24.07.2024, la ora 14.02:
„PGG: Zi, mă, comisare!
MN: Auziți, domn G?… Mă gândeam la altă variantă, să fie mai ușor!
PGG: Mâine?
MN: Nu! Mă gândeam la altă variantă să fie mai ușor, zic. Poate… dacă vorbesc cu asta să vină direct ea?
PGG: Da, frate, dar… Vine când… Când poate să vină?
MN: (n.l. – neinteligibil) Păi încă n-am sunat-o. Am vrut prima dată să vedem ce…
PGG: Hai… ia-o! Ia-o mâine și vino cu ea la mine mâine! Sau în seara asta… Sună-mă când ești cu ea!
MN: Îmi cer scuze…! Nu vreau să mă înțelegeți greșit!
PGG: Da, mă, da! Hai..! Bine, bine, bine!
MN: Bine, rămân dator!
PGG: Hai că mă enervasem cu unul aici la birou… D-aia…
MN: Îmi cer iertare, nu vă supărați..!
PGG: Bine! (n.l. – râde)“
Pe 25.07.2024, la ora 14.15, Neculai Mitrea sună o femeie:
„MN: Bă, puiule! Ce voiam eu să vorbesc cu tine…?…
Doamnă: Ia zi!
MN: Am o mică problemă… Și nu degeaba, te cinstesc
Doamnă: Ia spune!
MN: Băi, am dat cu spatele… eram cu mașina și am dat cu spatele, ai înțeles? Și mie mi-a expirat permisul și am și asigurarea expirată. Și… N-am văzut… era o mașină în spate, băga-mi-aș p…-n familia ei de mașină…! Și n-am văzut-o și am atins… I-am… zi! Am atins-o un pic la ăla, la prag și la… la ușă, la portieră, ai înțeles?
Doamnă: Îhâm…
MN: Îm! Și proprietarul s-a dus la Poliție, că avea camere… Că altfel nu se întâmpla nimic! S-a dus la Poliție și a spus că, mă rog… i-a fost avariată mașina, știi?
Doamnă: Da.
MN: Și acum am vorbit cu șeful de post de la N, cu G, dacă-l știi tu… nu știu dacă ai auzit de el.
Doamnă: Nu.
MN: Am vorbit cu el… Îl știi?
Doamnă: Nu.
MN: În fine! Am vorbit cu el… chiar și astăzi am fost cu el și mi-a zis, zice «bă, știu că ți-a expirat permisul, știu că n-ai asigurare… Am nevoie de cineva, să vii cu cineva și să spună că a fost la volan. Nu-i ia…» Nu îți ia permisul, nu se întâmplă absolut nimic… Decât atât… probabil că o să-ți dea o amendă de 500 de lei, pe care o să o plătesc eu, ai înțeles? Și pe tine te cinstesc cu… ne înțelegem noi cât.
Doamnă: Ai fugit de la fața locului, gen?
MN: Nu că am fugit de la fața locului! Eu nici nu am știut că am lovit-o, că aveam muzica la maxim, ai înțeles…?
Doamnă: Da, dar ca și cum gen ai fugit de la fața locului… gen, ăla… (n.l. – neinteligibil)
MN: Am plecat! Da, da! Îți dai seama când… dacă n-am auzit!?… Ai înțeles?
Doamnă: Nu știu ce să zic, că eu mai am vreo două accidente, gen… și doar ce am făcut o amiabilă, iarăși, cu unul, ca și cum… Dacă îmi bagă datele și așa, eu sunt încă începătoare teoretic, că nu am un an de permis. Și… Îmi ia permisul.
MN: N-am înțeles ce… Nu ți-l ia! Eu… ascultă-mă! Mergi cu mine! Uite, dacă vrei vin acum, ne întâlnim și îl sun pe ăsta și…
Doamnă: Dar nu mă simt bine deloc acum…! Eu abia…
(…)
Doamnă: Hm!… Să vorbesc cu cine?
MN: Cu… șeful ăsta de post! Ai înțeles? Să-ți explice el că nu se întâmplă nimic!
Doamnă: Bine.
MN: Hai! Hai că în 15 minute sunt la tine!
Doamnă: Ok, o să mă îmbrac…
MN: Hai!“
Ulterior, femeia s-a răzgândit, iar interceptările surprind și convorbiri în care Mitrea i se plânge polițistului că nu găsește pe nimeni să spună că a condus atunci mașina, că nici fratele lui nu vrea și că nu știe ce să facă.
Apoi discuțiile tot continuă, dar Mitrea se pare că tot nu găsește pe cineva care să-și asume vina. De menționat că plângerea persoanei vătămate (a cărei mașină fusese lovită) a fost primită de polițist, dar el nu a înregistrat-o în evidențele Poliției Năvodari, însă a eliberat autorizația de reparații, potrivit procurorilor.
Liliana BELCIUG
Citește și: