Contingentul de salvatori care a intervenit în sprijinul comunităților și autorităților elene, pe Insula Rodos, a sosit în țară.
Cei 92 de pompieri care au intervenit la stingerea incendiilor de pădure de pe Insula Rodos au revenit în țară. Transportul a fost asigurat de două aeronave ale Ministerului Apăririi Naționale, care au aterizat pe Baza 90 Otopeni, în jurul orei 16.30.
Salvatorii au fost întâmpinați de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și de prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. Constantin Florea, care le-au adresat mulțumiri pentru modul exemplar în care și-au executat misiunile și modul profesionist în care au reprezentat România în Republica Elenă.
V.I.



























