Primăria Cernavodă a atribuit, în urmă cu câteva zile, contractul de prestări servicii pentru reabilitarea termică a patru blocuri din oraș. Firma câștigătoare este Euro Grup Company.
Imobilele sunt incluse în Programul local multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe şi sunt situate pe strada Liliacului: blocurile 11, 12, 14 şi 15.
Sursa de finanțare a investiției este bugetul local și bugetul de stat. Obiectivele specifice ale proiectului se referă la reabilitarea termică a anvelopei și a sistemului de încălzire pe zona subsolurilor, reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum pe zona subsolurilor, refacerea stratificației acoperișurilor tip terasă, obținerea unor imobile care să îndeplinească cerințele prevăzute de normativele în vigoare, îmbunătățirea aspectului exterior al blocurilor și aplicarea de tâmplărie modernă, cu eficiență ridicată.
Valoarea estimată a obiectivului de investiții este de 5.168.257,3 lei.
Proiectul este împărțit în mai multe loturi: primul cuprinde Bloc 11, str. Liliacului nr. 3 – 40 de apartamente, valoarea fiind de 1.426.929 de lei. Lotul 2 vizează Bloc 12, str. Liliacului nr. 5 – 40 de apartamente, cu o valoare de 1.271.506,19 lei. Lotul 3 este Bloc 14, str. Liliacului nr. 6 – 40 de apartamente – 1.714.909,14 lei și Lotul 4 – Bloc 15, str. Liliacului nr. 8 – 20 de apartamente, cu o valoare de 845.226,68 lei.
„Reabilitarea constă în izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic, termo-hidroizolarea terasei/ planşeului peste ultimul nivel, precum si izolarea termică a planşeului peste subsol.
Reabilitarea termică prezintă multiple avantaje, ea conducând la reducerea substanțială a costurilor de întreținere pentru locuitori (cu până la 30 – 40%). Economiile la energia termică nu sunt deloc neglijabile.
Finanțarea executării lucrărilor de reabilitare termică este de 60% din alocații de la bugetul de stat, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație, din bugetul local‟, a declarat primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță.
Loredana MIHAI
Citește și: