Primăria Municipiului Constanța va organiza în perioada 16 aprilie a.c.- 22 aprilie a.c., între orele 10.00-13.00; 16.00-19.00, un eveniment dedicat copiilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, ”Tărâmul Iepurașilor”, ce se va desfășura în Parcul Tăbăcărie, zona, ”Țara Piticilor”.
În acest sens pe site-ul primăriei la secțiunea ”Achiziții publice” a fost postat un anunț ce are în vedere organizarea evenimentului respectiv. Prezentul contract ” Achiziția serviciului de organizare eveniment ‘Tărâmul Iepurașilor”, are și un caiet de sarcini pe care firma ce va ocupa trebuie să le respecte.
Scopul evenimentului este de a aduce bucurie copiilor, de a le oferi jocuri, activități, surprize, râsete și multă voie bună, crearea unei atmosfere de poveste, a unui tărâm al iepurașilor.
Prestatorul va presta pentru beneficiarul investiției o întreagă gamă de servicii care va crea evenimente pe parcursul perioadei 16-22 aprilie a.c., și care va antrena copii de diferite vârste în activități educative și distractive, în aer liber, respectiv:
-Carusel cu o capacitate de 33 locuri, echipat cu figurine din povești. Figurinele sunt confecționate din fibră de sticlă. Caruselul va avea sistem de iluminat, compus din minimum 500 de leduri. -Ateliere de creație (minimum 3 ateliere, aproximativ 1000 copii/3 zile): pictură, origami, confecționarea diferitelor obiecte specifice sărbătorilor pascale –2 iepurași, ouă, puișori, flori, etc. Atelierele vor fi amenajate în spații speciale cu mese și scaune. În fiecare atelier vor exista minimum 2 coordonatori.
-Spectacole: vor fi 3 spectacole, câte unul în fiecare zi în perioada 16-18 aprilie, în intervalul orar 16.00-19.00. În prima zi, 16 aprilie 2020, vor fi invitați minimum 150 de copii din Constanța (trupe de dans, formații, etc) care vor evolua pe scena din Țara Piticilor într-o manifesație artistică și de promovare a tinerelor talente. Copiii participanți vor primi, fiecare, o diplomă de participare și o jucărie de pluș în formă de iepuraș – Minirecital BIBI. În a doua zi, 17 aprilie, se solicită un spectacol de operă comică pentru copii ”Directorul de teatru”, regia Cristian Mihăilescu. În a treia zi, 18 aprilie Iuliana Beregoiva susține un concert.
Valoarea totală se ridică la 496.298 lei fără TVA.
Mai multe detalii pe site-ul primăriei Constanța.



























