În această perioadă, Primăria Mangalia a anunțat că se continuă asfaltarea străzilor din Neptun, în cadrul proiectului european de modernizare a infrastructurii din stațiuni.
În prezent, se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt pe străzile Crinului, Gării, Plopilor, iar în paralel se lucrează la trotuare pe străzile Plopilor și Aleea Steaguri. De asemenea, pe strada Faleza Neptun se lucrează la carosabil și la sistemul de iluminat stradal. Pe celelalte artere cuprinse în proiect, s-a decopertat carosabilul, urmând să se execute etapele premergătoare procesului de asfaltare.
Lucrările au fost sistate, pe perioada sezonului estival, la cererea turiștilor și agenților economici,
Autoritățile locale speră ca lucrările să se finalizeze până în iunie 2021, pentru ca turiștii și întreaga comunitate să bucure de investițiile realizate.
„După cum se știe, mai avem in execuție modernizarea stațiunii Saturn și reabilitarea falezei Mangalia-Saturn, tot cu fonduri UE. Totodată, lucrăm la documentații pentru atragerea banilor europeni in proiecte de modernizare a stațiunilor și falezelor din Venus, Jupiter și Cap Aurora“, a precizat primarul Radu Cristian.





























