Începând cu data de 12 decembrie 2023, Primăria Municipiului Medgidia, prin Direcția de Asistență Socială, va acorda tichete sociale pentru mai multe categorii de beneficiari.
Acestea sunt:
– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei/lună;
– persoanele cu handicap GRAV sau încadrate în gradul I de invaliditate, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi;
– persoanele cu handicap ACCENTUAT sau încadrate în gradul II de invaliditate, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei/lună inclusiv;
– persoane cu handicap MEDIU și ușor sau încadrate în gradul III de invaliditate, adulţii şi copii neinstituţionalizaţi ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 1.125 lei inclusiv/lună.
O persoană beneficiază de tichete sociale în valoare de 50 lei o singura dată şi pentru o singură categorie căreia îi aparține la data distribuirii tichetelor.
Tichetele se vor ridica de la sediul Direcției de Asistență Socială, în baza actului de identitate, în următorul interval orar: Luni – Joi: 09.00 – 16.00; Vineri: 09.00 – 13.00.
M.G.



























