Primarul Florin Mitroi face apel către PNL să nu formeze „grupulețe“ și să stea alături de președintele Bogdan Huțucă

0
2576
Florin Mitroi, primarul localităţii Valu lui Traian

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, a acordat un interviu Focus Press, explicând că se fac disponibilizări la RAJA deoarece aparatul administrativ era foarte încărcat, nu pe criterii politice. Deși există colegi de partid care vor să dirijeze angajările sau care vor să formeze grupulețe cu propriile interese, edilul le aduce aminte că primarii duc greul în teritoriu și că ei aduc voturile, și are încredere în conducerea partidului, mai ales în președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Reporter: D-le Florin Mitroi, Valu lui Traian a depășit incidența de 3/1.000 de locuitori a cazurilor de îmbolnăviri COVID. Ce viitor previzionați?

Florin Mitroi: Suntem o localitate cu peste 18.000 de locuitori, dintre care o treime fac, zilnic, naveta din municipiul Constanța, zonă roșie. Era inevitabil ca, la un moment dat, să depășim 3 la mie. Eu unul cred că suntem datori cu toții, față de noi, față de familii și față de toți ceilalți, să purtăm mască de protecție corespunzător și să evităm zonele aglomerate. În rest… cu Dumnezeu înainte.

Rep: Sunteți, mai nou, și președinte ADI Apă-Canal. Știu că și la RAJA există destul de multe cazuri de îmbolnăvire.

F.M.: Da, din păcate, mai toate instituțiile care au contact cu sfera publică au înregistrat cazuri. Cine e bolnav, stă acasă, colegii de birou la fel, pentru două săptămâni… facem tot posibilul să limităm fenomenul.

Rep: Apropos de RAJA, care e situația disponibilizărilor? Umblă deja vorba că se dau oameni afară doar ca să facă loc altora, mai… înrudiți cu conducerea PNL, să spunem.

F.M.: Într-adevăr, se fac disponibilizări, pentru că am găsit la RAJA un aparat foarte încărcat. Însă, acestea nu se fac pe criterii politice, ci de competență. Cel mai elocvent exemplu este dl Presură, care a preluat conducerea RAJA cu acordul d-lui președinte al Organizației PNL Constanța, dl Huțucă, și a întregii organizații. Presură are ani buni de experiență în conducerea RAJA și era culmea să fie dat la o parte și să îi preia locul cineva care nu cunoaște nici măcar contractele în derulare. În rest… știu, și eu am auzit de colegi de-ai mei din conducerea partidului care încearcă să dirijeze angajările, întotdeauna după război mai scot unii capul, dar haideți să nu uităm că sunt președintele ADI și la RAJA chiar este teritoriul meu. Și la mine nu merge cu d-astea, la mine totul ține de competență. Desigur, deciziile se iau în consiliu, toți primarii au reprezentanți acolo, însă am dovedit tuturor că sunt om serios și nu le vreau răul, așa că sunt sigur de faptul că ai mei colegi primari îmi vor fi alături, ca de obicei. Asta e frumusețea tuturor consiliilor: deși toate au un președinte, acesta nu reprezintă o putere fără sprijinul celor care votează. Unii colegi de-ai mei uită acest aspect, însă am încredere în dl Huțucă că va avea mâna de fier necesară uneori, pentru o memorie împrospătată. Eu nu uit, de exemplu, că în campanie toți erau de acord că PSD a angajat în funcții calde toate rudele și prietenele. Nu voi lăsa PNL să ajungă tot acolo.

Rep: Simt cumva o tensiune în inima partidului, plecând de la toate aceste concedieri cerute în mai multe instituții? Nici nu au trecut bine alegerile.

F.M.: Nu, nu este nicio tensiune. Lucrurile sunt simple. Partidul are o conducere care ia decizii. Restul sunt doar jocuri mici, făcute de oameni care tot mai au impresia că merge. Li se va dovedi că se înșală, cheia este și va rămâne întotdeauna la oamenii care au muncit cu adevărat pentru voturi, nu la cei care au cerut sprijinul altora. Eu unul pot ține capul sus, fiindcă sunt primar ales cu 90% și fără sprijinul nimănui, ci pe munca mea. Cu ajutorul celor care m-au votat și au avut încredere în mine, l-am susținut și pe dl Lupu pentru CJC. Recunosc, dacă vreți, că nu am făcut-o de dragul lui neapărat, pentru că nu lucrasem cu el în partid până atunci, ci de dragul d-lui Huțucă, în care încă mai cred cu toată tăria. Eu nu fac parte din BPJ-ul partidului, însă și legal și oricum mai vreți, deciziile acolo se iau, prin vot. Orice lider, cât o fi el de ales, are nevoie de sprijin politic.

Dacă ajungem iar, ca în trecut, să formăm grupulețe, o să se aleagă praful. Dar sunt sigur că nu se ajunge acolo, pentru că îi mușc (râde). Și dl Huțucă și dl Lupu sunt oameni cu scaun la cap, conștienți că au trecut vremurile când pozai în mielușel în campanie și apoi îți arătai mușchii. Nu mai merge. În fiecare campanie noi, primarii, am dus greul, iar când a fost vorba de beneficii, au apărut și alții, care până atunci stătuseră la cutie, pe locurile lor călduțe. Să nu uităm că toată politica stă pe voturi, iar voturile sunt aduse de primari.

Așadar, le transmit colegilor mei, care încearcă acum să formeze grupulețe sau să își urmărească interesele, dacă există într-adevăr, să stea cuminți și liniștiți, că toate deciziile se iau în BPJ. Și acolo tot de noi, primarii, dau. Dar repet, sunt sigur că ai mei colegi cunosc modul de funcționare al acestui sistem, pentru că fac politică de mult timp și au mai luat act și în trecut de puterea dată primarilor de către votanți. Și, mai ales, acum am o mare încredere în conducerea partidului. Dl Huțucă a dovedit că este foarte serios și știe cum să administreze și să decidă fără să se lase manipulat sau influențat.

Rep: O ultimă întrebare: vin alegerile parlamentare, ce părere aveți despre candidații PNL Constanța pentru Senat și Camera Deputaților?

F.M.: Cu toată sinceritatea, sunt cei mai capabili oameni pe care îi putea oferi județul. Au sprijinul meu total, iar experiența a dovedit că sprijinul meu se măsoară în voturi.

A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.