Primarul orașului Silistra a fost în vizită la Năvodari. Primarul Florin Chelaru a declarat că a fost o plăcere să-l primească ieri, la Năvodari, pe primarul orașului Silistra, dr. Julian Naydenov, un bun prieten al comunității năvodărene, alături de care a realizat proiectul transfrontalier de modernizare a drumului spre Corbu.
„Am discutat despre investiția recent finalizată, dar mai ales despre ce proiecte putem implementa împreună pe viitor folosind instrumentul fondurilor europene. Împreună putem accesa mult mai ușor proiecte prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în beneficiul orașelor noastre și comunităților locale„, a spus primarul Florin Chelaru.
A.V.



























