În cursul zilei de 10 februarie, consilierii locali ai municipiului Tulcea s-au întrunit într-o ședință extraordinară. În cadrul acesteia s-au votat câteva investiții din bugetul local al municipiului Tulcea.
Una din investițiile pentru care va începe execuția lucrărilor în perioada imediat următoare este „Îmbunătățirea capacității de preluare a apelor meteorice din municipiul Tulcea”
De asemenea, un proiect aflat în perioada de evaluare pentru atribuirea contractului de proiectare și execuți este „Reabilitarea străzilor Eternității, Babadag, Mahmudiei și Isaccei – 7 km“.
Proiecte aflate în perioada de publicare pentru licitația de proiectare și execuție:
- Reabilitare și modernizare sistem rutier și lucrări tehnico-edilitare, străzi trasee auto: Alexandru cel Bun, I.L.Caragiale, Forestierului, Corneliu Gavrilov, Dumitru Ivanov, Militari, Păcii-Tronson 1, Păcii-Tronson 2, Plugarilor (tronson) – 12 km
- Reabilitare și modernizare sistem rutier și lucrări tehnico-edilitare, străzi zona vest: Victoriei, Bucovinei, Delfinului, Buna Vestire, Dobrogeanu Gherea – Mihail Kogălniceanu, Libertății, Antenei, Eroilor, Maior Andrei Grigore, Trandafirilor, Traian, Oițelor, Mircea Vodă, Toamnei, Rezervorului, Podgoriilor, Cicoarei, Pelinului, Alunișului, Razboieni, C. A. Rosetti – 10 km
Amenajare Gravity Parc, Zona Ciuperca este un proiect aflat în procedura de emitere a autorizației de construire și de realizare a caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor.
În același stadiu este și procedura de achiziție publică validată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, pentru Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic și documentația în vederea emiterii autorizației de construire, a investiției drumuri de legătură cu conexiune la „Drumul Expres Constanța-Tulcea” între localitățile Tulcea, Mineri, Cataloi și Agighiol”
C.S.


























