Planurile Urbanistice Zonale Mamaia și Veterani nu au fost actualizate de foarte mulți ani. De ceva vreme, administrația locală se chinuie să elaboreze documentațiile, însă durează mult. Luna trecută, ambele au ajuns la Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajare a Teritoriului, pentru a primi avizul arhitectului-șef, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, documentațiile se află în etapa de sinteză și de propuneri preliminare.
Municipalitatea a lansat, în iulie 2024, în consultare publică documentațiile pentru actualizarea PUZ-urilor stațiunii Mamaia și al cartierului Veterani. Cetățenii au avut la dispoziție o perioadă pentru a trimite sugestii și propuneri, dar Primăria Constanța nu a publicat încă raportul informării publicului.
PUZ-ul stațiunii Mamaia propunea eliminarea telegondolei și înființarea unei căi ferate
Mamaia face parte din rețeaua de stațiuni a litoralului românesc, clasându-se pe primele poziții din punct de vedere al numărului de sosiri ale turiștilor, al unităților de cazare și al activităților (piscine în aer liber, cluburi, parcuri de agrement, terenuri de sport, teatru de vară). Mamaia dispune de activități specifice mai multor tipuri de turism (turism de afaceri, nautic, recreere etc.).
„Având în vedere impactul vizual și funcțional pe care stâlpii rețelei de telegondolă îl au asupra cadrului construit al unor zone și subzone istorice de referință, fiind prezenți inclusiv în zona de protecție a monumentului istoric Cazinoul din Mamaia, se propune desființarea întregii rețele, în urma unei atente analize cost – beneficiu de funcționare a acestui tip de infrastructură“, se arăta în documentații.
În PUZ se propune continuarea promenadei la nord de Hotelul Rex, cu un profil similar cu cel existent. Vor fi interzise noi construcții amplasate la est de promenadă, înspre plajă, altele decât cele existente. Vor fi permise doar lucrări de reparații curente pentru clădirile existente amplasate la est de promenadă, pe plajă, majoritatea fiind clădiri cu funcțiuni comerciale și turistice.
„Pentru păstrarea siluetei și a perspectivelor istorice asupra / din anumite clădiri-reper și cu valoare de patrimoniu, se impun restricții ale regimului de înălțime pentru noi construcții sau zone non-edificante pe zona malului Lacului Siutghiol.
Se propune introducerea unui sistem de transport în comun de tip tramvai, light rail, tren modern, care să asigure mobilitatea turistică între municipiul Constanta și orașul Năvodari, amplasat pe Bulevardul Mamaia. Acesta ar permite degrevarea stațiunii și, implicit, a unor extinse zone verzi de parcări, și ar oferi restructurarea spațiilor ocupate în prezent, la sol, de mașini. De asemenea, din punct de vedere istoric, soluția transportului în comun (tren) a fost cea care a permis realizarea și dezvoltarea stațiunii în perioada 1906 – 1950“, mai scrie în documente.
Cum va fi resistematizat cartierul Veterani?
Obiectivele principale ale Planului Urbanistic Zonal Veterani sunt: creșterea calității vieții, asigurarea suportului de reglementare privind eliberarea certificatelor de urbanism, corelarea intereselor colective cu cele individuale privind ocuparea și utilizarea spațiului urban, creșterea sustenabilității zonei prin peisaj, trafic și restructurare urbană.
Suprafața cartierului este de 89,36 ha, iar acesta are un număr de 634 de imobile. Zona este delimitată, la nord, de strada Fântânele, la sud de DN 39, la est de Șoseaua Mangaliei, iar la vest, de un teren intravilan. În acest cartier, în prezent infrastructura rutieră este slab dezvoltată, majoritatea drumurilor fiind de pământ. Atât străzile perimetrale, cât și cele din interior nu dispun de circulații pietonale, iar cartierul nu are stații de transport.
Potrivit studiului de trafic și de circulație, zona este slab dotată din punct de vedere al mobilității și al transportului urban, și nu există amenajări pentru a facilita transportul cu bicicleta, în timp ce intersecțiile sunt nesemaforizate. Elaboratorii PUZ-ului recomandă dirijarea circulației rutiere prin marcaje și indicatoare, amplasarea unor stații de autobuz și amenajarea pistelor pentru bicicliști.
După toate disfuncționalitățile sesizate cu privire la circulații, spații verzi, mobilitate urbană și transportul în comun, specialiștii au venit și cu o serie de recomandări ce vor trebui puse în aplicare după actualizarea PUZ-ului.
Sunt propuse funcțiuni principale și secundare, subordonate sau de completare a celor predominante din zonă, aferente unei zone mixte, după caz: instituții, servicii, comerț, agrement, loisir și petrecerea timpului liber, locuire, transport.
Circulații pietonale – vor fi propuse soluții tehnice sub formă integrată privind traseele pietonale – timpul parcurs trebuie să fie cât mai scurt, în vederea schimbării modului de deplasare, suprapunerile cu alte tipuri de circulații.
Circulații carosabile – se vor propune soluții tehnice sub formă integrată privind organizarea tramei stradale, realizarea de parcaje subterane / supraterane, suprapunerea cu alte tipuri de circulații.
Spații verzi – se vor propune soluții de spații verzi amenajate compact sau de aliniament.
Piste pentru bicicliști — vor fi propuse soluții privind realizarea unui sistem integrat de piste pentru bicicliști, zone de stocare/parcare și închiriere.
Condiții de construire — vor fi stabilite funcțiunile admise, valorile minime și maxime ale indicatorilor urbanistici (regim de înălțime), precum și regimul de construire în funcție de caracteristicile parcelarului rezultat prin sistematizarea zonei.
Mihaela GIUGLEA




























