Raed Arafat a anunțat noile restricții din România

3
5460
Raed Arafat. FOTO Guvernul României

Secretarul de stat Raed Arafat a prezent, în cursul zilei de joi, o serie de măsuri ce se vor aplica în România, pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

“În cursul săptămânii care a trecut am avut o ședință la nivelul grupului tehnico-științific, care este grupul consultativ pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență, unde a fost discutată situația actuală, incidențele care sunt, au fost propuse mai multe măsuri, care au fost astăzi discutate în cadrul CNASU, rezultând Hotărârea nr. 20/2021.

Măsurile care au fost adoptate sunt următoarele:

Acolo unde incidența va fi peste 4 la mia de locuitori, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică – circulația va fi permisă doar până la orele 20.00. La operatorii economici, activitatea va fi permisă până la orele 18.00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekendului se face când incidența scade sub 3.5 la mie.

Dacă incidența depășește 7.5 la mie, circulația va fi permisă până la orele 20.00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la orele 18.00 tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie.

Totodată, prin acestă Hotărâre sunt abilitați Ministerul Sănătății și ministerele de resort să modifice această hotărâre, astfel în cât să fie foarte clar, la operatorii economici precum magazine, supermarket, să decidă care va fi numărul persoanelor care va fi permis înauntru și cum va fi controlată această măsură.

Pentru noaptea de 27.03 – 28.03, adică sâmbătă și duminică, măsura va fi extinsă până la ora 22.00 pentru persoanele care vor participa și se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.

Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie se va permite circulația persoanelor, în afara locuinței sau a gospodăriei, în intervalul orar 20.00 până la 02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paștelui Catolic. S-a discutat și despre perioada Paștelui Ortodox și atunci vor fi stabilite ore de permisiune de participare la sărbătoare.

Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată, acolo unde incidența depășește 4 la mie și se va relua când incidența scate sub 3.5 la mie. Tot în cadrul Hotărârii CNSU a fost aprobată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Noutatea este că Marea Britanie nu se mai află pe listă. Se va putea călători fără carantină dinspre Marea Britanie spre România.

Măsurile sunt menite să reducă mobilitatea și contactul, pentru a reduce răspândirea virusului SARS-CoV-2. La momentul la care o incidență este atinsă, măsura intră automat în vigoare”, a declarat Raed Arafat.

3 COMENTARII

  1. Pai și eu care plec de la birou la ora 18, cine-mi face piata? O sa se facă iar cozile alea infernale și bineînțeles ca rata de infectare o sa crească. Efectiv ăștia nu gândesc !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.