Medicii din Constanţa au reuşit să vindece cei mai mulţi bolnavi de COVID-19, dar în judeţul nostru s-au înregistrat şi decese. Cum se procedează în cazurile acestea? Ce prevăd protocoalele? Ce s-a schimbat în activitatea Serviciului Clinic Judeţean de Medicina Legală (SCJML) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” din Constanţa? Am discutat cu medicul şef conf. dr. Marius Florentin Popa. Facem precizare că Ministerul Sănătăţii a impus reguli draconice în privinţa decedaţilor din cauza COVID-19. Înmormântarea se face în cel mai scurt timp posibil cu sicriul sigilat.
Protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus prevede măsuri severe de protecţie. Potrivit Ordinului nr. 570/2020, anexa la Ordinul nr. 436/2020, publicat în Monitorul Oficial, trupul neînsufleţit este băgat în doi saci rezistenţi, închişi cu fermoar, se pulverizează produse biocide pe bază de formol şi apoi este introdus în sicriu. În Ordinul 570 scrie foarte clar că persoanele decedate din cauza infecției COVID-19, confirmate prin teste de laborator fără leziuni traumatice, nu se îmbălsămează. Trupul persoanei decedate va putea fi văzut de cel mult doi aparţinători şi numai dacă poartă echipament de protecţie.

“După identificarea cadavrului de către aparținătorii decedatului sau de către cei desemnați în condițiile prezentului protocol și semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină. Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează cu produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către aparținători, aceștia din urmă având obligația de a nu-l mai deschide ulterior. Familia sau reprezentanții autorităților publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul”, se arată în Ordinul nr. 570.
Pacienţii cu COVID-19, brăţări de identificare
Pacienţii cu COVID-19 primesc brăţări de identificare, se mai arată în ordin: “În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate”.
Autopsiile medico-legale în cazurile de suspiciune/ confirmare cu infecție cu SARS-CoV 2 se fac doar pe baza ordonanței emise de organele de cercetare penală, iar toate cazurile „suspecte“ vor fi considerate drept cazuri „confirmate“ și se vor lua măsurile de protecție corespunzătoare. “Există Ordinul nr. 436 și Ordinul nr. 570. Există procedură pentru cazurile de suspiciune, mă refer la cei care sunt în izolare, carantină sau care sunt contacți știuți din datele de anchetă epidemiologică și pentru ei se recoltează conform celor două ordine. Este o procedură de recoltare, la necropsie, de fragmente de plămâni care se lucrează pe PCR. Ce este recoltat la necropsie se trimite la Cantacuzino, la București. De acolo ne vine rezultatul „da” sau „nu”. Fiecare medic are în sarcină, în ziua respectivă, efectuarea de autopsii. Toți medicii am mers și am făcut cazuri de suspiciune. Noi avem sistem de gardă. Am modificat puțin circuitele în cadrul Servciului de Medicină Legală, pentru protecția medicilor, a personalului medical”, a declarat, pentru Focus Press, conf. dr. Marius Florentin Popa, medicul şef al Serviciului Clinic Judeţean de Medicina Legală (SCJML) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” din Constanţa. Sunt permise autopsiile efectuate în scop științific conform protocolului de cercetare autorizat în cadrul fiecărei unități sanitare, cu respectarea măsurilor de protecție prevăzute în prezentul protocol, se artă în Ordinul nr. 540. În cazul decesului la domiciliu, în care există suspiciune de deces ca urmare a infecţiei cu COVID-19, nu se ridică trupul neînsufleţit, ci se apelează numărul de urgenţă 112. “Dacă organul de justiție dispune efectuarea autopsiei medico-legale, facem autopsie medico-legală. Orice caz suspect, cum sunt cei din izolare sau din carantină, trebuie tratat ca și cum ar avea infecția respectivă. Ne echipăm conform ordinelor pe care vi le-am indicat, facem autopsia, recoltăm. Toată procedura este descrisă în actele normative”, a adăugat conf.dr. Popa. Angajaţii sunt predispuşi riscului de infectare. “Teoretic există. Tocmai de aceea există măsuri în acest sens. Dacă analizați cele două ordine, acolo se stipulează clar ce trebuie făcut: cum trebuie să ne îmbrăcăm, cum intrăm. Avem echipamentele necesare”, susţine conf.dr. Popa. Întrebat dacă s-ar impune un tunel de decontaminare şi pentru angajații SCJML, conf.dr. Popa a spus că: “Noi nu suntem spital de boli infecțioase. Noi nu avem de-a face cu ei în mod direct, ci ca orice altă instituție în care intră niște oameni despre care nu știm nimic. Ar putea fi sau nu ar putea fi. Pacientul este în spital și dacă trebuie o examinare medico-legală, atunci este chemat medicul legist la spital, nu este adus pacientul de acolo, să reprezinte risc biologic, în Serviciul de Medicină Legală”. Până în prezent angajații SCJML nu au fost testaţi pentru COVID-19.

Măsuri care privesc bolnavul infectat cu noul coronavirus în cazul în care prezintă simptome severe de boală
În unitatea sanitară cu paturi, medicul curant sau un cadru medical desemnat de acesta va anunța instituția de medicină legală competentă, încă din timpul vieții pacientului care prezintă semne severe de boală, dacă se încadrează în cazurile în care se dispune autopsia medico-legală. În situația în care pacientul decedează și există suspiciuni cu privire la decesul pacientului infectat cu noul coronavirus (SARS-CoV2) confirmat prin teste de laborator, altele decât decesul prin acțiunea bolii virale, se va anunța în cel mai scurt timp instituția medico-legală competentă și organele judiciare pentru dispunerea ridicării cadavrului și efectuarea autopsiei medico-legale.
Măsuri care privesc transportul decedatului din secția de spital către morgă
Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecției COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi așezat într-un sac impermeabil dublu și ermetic închis cu fermoar și va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Produsele biocide de tip TP2 vor fi folosite pentru suprafețe în concentrațiile și la timpul de expunere recomandate de producător și specificate pe eticheta produsului. Cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituției de medicină legală în așteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale sau anatomiei patologice, respectiv a procedurilor de identificare. În situația în care nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spațiu separat față de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare. Transportul cadavrului către morgă de la nivelul secției din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul și targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secția unității sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2 (de suprafețe).
Iată în ce condiţii este manipulat un cadavru în incinta spitalului
Personalul care, potrivit atribuțiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea și obiectele contaminate cu secreții ale persoanei decedate și transportă cadavrul către spațiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecție, după cum urmează:
a) combinezon complet de protecție din material impermeabil sau material nețesut rezistent la apă care prezintă și protecție pentru cap sau halat cu mâneci lungi impermeabile la apă și bonetă;
b) protectoare faciale: mască cu vizetă, măști chirurgicale și protectoare oculare;
c) două rânduri de mănuși latex;
d) cizme de cauciuc care pot fi dezinfectate. Pentru personalul care manipulează cadavrul sau îmbrăcămintea și obiectele posibil contaminate cu secreții ale decedatului este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun după fiecare manoperă. Ulterior se va efectua dezinfecția mâinilor cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.
Reguli stricte pentru aparținătorii decedatului
Echipamentele individuale de protecție pentru aparținătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aparținătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament individual de protecție de unică folosință, după cum urmează:
a) halat de unică folosință din material nețesut sau impermeabil la apă;
b) mască facială;
c) botoși (protecții încălțăminte);
d) mănuși.
Cel mult două persoane dintre aparținătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecție descris anterior. În caz de identificare pozitivă (potrivire) vor semna o declarație și se va completa într-un registru special dedicat. Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide și sigila capacul sicriului. Familia sau reprezentanții administrației publice locale (pentru cazurile sociale) sunt care vor pune la dispoziție sicriul în care se pune cadavrul. Din acest moment și până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Pentru aparținătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.
Transportul cadavrelor către instituțiile de medicină legală
În cazul decesului la domiciliu, cazuri medico-legale în care există suspiciunea de deces ca urmare a infecției COVID-19, nu se ridică cadavrul până la sosirea autorităților competente. Se apelează numărul unic de urgență 112. Pentru transportul cadavrului de la domiciliu sau din spațiile publice unde a survenit decesul către instituția de medicină legală vor fi respectate aceleași norme ca cele descrise la pct. 3 atât în ceea ce privește echipamentul individual de protecție al personalului care manipulează sau transportă cadavrul, cât și în ceea ce privește manipularea cadavrului în vederea introducerii în sacul închis ermetic. Persoanele care manipulează și transportă cadavrul vor lua în considerare respectul față de demnitatea umană, orice activitate sau acțiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija și respectul cuvenit unei ființe umane decedate. În vederea ridicării cadavrului de la domiciliu se vor solicita și se vor examina toate documentele medicale existente (de la unitățile sanitare, medic curant, medic de familie, laboratoare de analize medicale etc.), acte din care să reiasă înregistrarea persoanei în evidențele direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București, precum și documente din care să reiasă localitatea de unde a revenit recent (în ultimele 14 zile) dintr-o călătorie, după caz. Transportul cadavrului aflat în sacul închis ermetic din spațiul public, precum și de la domiciliu către instituția medico-legală în vederea autopsierii medico-legale se va efectua numai în baza ordonanței emise de către procuror sau de către organele de cercetare penală. Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii.
Măsuri care privesc personalul din prosecturile instituțiilor de medicină legală
În cazul în care s-a dispus autopsia medico-legală asupra cadavrelor aflate în unitatea sanitară cu paturi, medicul legist se va deplasa la unitatea sanitară pentru a vedea decedatul, numai dacă se solicită de către organele judiciare prezența acestuia. Deplasarea personalului echipei medico-legale se va efectua cu mașina de serviciu, iar eventuala ridicare a cadavrului se va efectua cu o mașină destinată în acest scop, care va fi dezinfectată cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport. Autopsia medico-legală se va efectua într-un spațiu destinat cazurilor cu risc biologic, care va avea un circuit separat și în care se va intra numai utilizând măsurile de protecție descrise în mai sus. Se va asigura ventilația corespunzătoare a spațiului destinat activității din prosectură fără contact cu mediul extern sau cu culoarele interioare ale unității sanitare/instituțiilor de medicină legală. Pentru situațiile în care nu există un spațiu cu circuit separat, autopsia medico-legală se va efectua obligatoriu la sfârșitul programului de lucru. După efectuarea procedurii de autopsiere, întreaga sală de autopsie, inclusiv spațiul special destinat autopsiilor cu risc biologic, va fi dezinfectată cu substanțe biocide de tip TP2. După operațiunea de dezinfecție se pot utiliza și lămpile de ultraviolete. Se va limita la minimum prezența în sala de autopsie a personalului implicat în vederea autopsierii cadavrelor contaminate ca urmare a infecției COVID-19. Echipamentele individuale de protecție de unică folosință vor fi îndepărtate după fiecare utilizare prin depunere în pubelă conform procedurilor legale privind deșeurile contaminate cu risc biologic. În cazul contactului cu persoanele decedate ca urmare a infecției COVID-19, riscurile la care sunt expuși angajații instituțiilor medico-legale sunt semnificativ reduse dacă sunt respectate măsurile de precauție specifice pentru prevenirea infecțiilor, măsuri care au fost descrise mai sus.
Alexandra VASILE



























