Restricţii de circulaţie pe drumurile către mare

0
1479

Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în perioada 1 iulie – 31 august 2020, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe drumurile către Litoral, anunță Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform prevederilor ce se regăsesc în Ordinul comun nr. 1249 – 132/2018, al ministrului Transporturilor şi ministrului Afacerilor Interne, de la 1 iulie, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6:00 – 22:00, vehiculele de peste 7,5 tone vor avea restricţii de deplasare pe următoarele rute: A2 Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4) şi retur; DN39 Agigea (intersecţia DN39 cu DN39A) – Mangalia (limită municipiu) – ambele sensuri; DN22C Murfatlar (intersecţia DN22C cu DN3) – Cernavodă (intersecţia DN22C cu A2), doar pe sensul Murfatlar – Cernavodă.

CNAIR precizează că încălcarea prevederilor legale va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă. 

A.V.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.