Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi, referindu-se la evenimentul din weekend de la Timişoara la care au participat lideri social-democraţi, că nu este corect ca imaginea întregului partid să fie asociată cu comportamentul unor persoane, subliniind totodată că deţinerea unei funcţii publice presupune păstrarea demnităţii în toate formele de manifestare, potrivit Agerpres.
„Cred că este important ca oamenii să înţeleagă că, în general, este bine să nu generalizăm. Faptul că au apărut una-două-trei persoane, care sigur au deschis un narativ public de tip cancan la nivel naţional, nu înseamnă că toţi avem aceeaşi… nu înseamnă că tot Partidul Social Democrat are această imagine, pentru că nu este corect”, a afirmat ministrul.
Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării campaniei pentru construirea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România, proiect realizat în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
Rogobete a adăugat că persoanele care ocupă funcţii publice trebuie să manifeste o anumită conduită în spaţiul public.
„Ca mesaj general, dacă doriţi, ca un răspuns general, consider că atunci când ai o funcţie publică, atunci când eşti o persoană cu demnitate publică, e bine să îţi păstrezi demnitatea în toate formele de manifestare”, a spus Rogobete, potrivit ȘtiripeSurse.
A.D.



























