Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, şi până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la acelaşi nivel, conform datelor publicate marţi de Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres
Analiştii şi reprezentanţii sectorului industrial se aşteptau la o creştere puternică a importurilor de porumb în acest sezon, întrucât firme precum producătorii de nutreţ pentru animale şi cei din industria amidonului încearcă să compenseze o recoltă UE devastată de secetă, care se preconizează a fi cea mai slabă de după 2000.
În perioada 1 iulie – 18 octombrie 2026, importurile de porumb ale UE au ajuns la 6,64 milioane de tone, dintre care 2,9 milioane de tone au venit din SUA. Comparativ, în aceeaşi perioadă a anului trecut, UE a importat doar aproximativ 900.000 de tone de porumb din SUA.
De asemenea, Ucraina a beneficiat şi ea de creşterea importurilor de porumb ale UE, livrările din această ţară dublându-se practic faţă de anul precedent, ajungând la 1,62 milioane de tone, comparativ cu 770.000 de tone anul trecut, conform Știripesurse.
A.D.



























