România și Statele Unite ale Americii au semnat joi protocolul privind lansarea programului de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35. Țara noastră va cumpăra prin acest program 32 de avioane de luptă F-35, cele mai performante din lume, împreună cu armamentul aferent. Legea care facilitează această achiziție a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în urmă cu mai puțin de o săptămână.
Documentul a fost semnat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec. La ceremonia de semnare de la Palatul Victoria a participat și premierul Marcel Ciolacu.
„Este onoare să mă alătur dumneavoastră astăzi pentru moment semnificativ în Parteneriatul strategic de apărare dintre Statele Unite şi România: semnarea contractului pentru achiziţionarea de către România a avioanelor de luptă F-35. Decizia României de a achiziţiona aceste avioane de luptă avansate reprezintă un pas important în modernizarea continuă a forţelor Armatei române şi va contribui semnificativ la apărarea pe termen lung a Alianţei NATO şi la securitatea noastră colectivă. Poziţia României de lider pe Flancul estic al Alianţei continuă să joace un rol esenţial în promovarea securităţii euroatlantice”, a afirmat Kavalec, după ce a semnat, alături de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, Protocolul privind lansarea programului de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35.
M.G.



























