Rușine, dragi consilieri locali și județeni! Măcar rapoartele de activitate vi le puteați depune! Nu meritam nici măcar atâta respect?

0
789
Imagine de arhivă

Aleșii locali și județeni constănțeni au obligația să prezinte Consiliului Local și Consiliului Județean un raport anual de activitate, care trebuie făcut public de către secretarul Municipiului sau al Județului. S-a finalizat mandatul 2016 – 2020, dar doar șase consilieri locali și trei consilieri județeni au realizat un raport de activitate pentru anul 2019. Nici nu mai vorbim de cele pentru anii 2016 – 2018. Aceasta este o obligație clară a aleșilor locali și județeni, dar nimeni nu i-a tras la răspundere, nimănui nu i-a păsat de ele, deși ei au încălcat, astfel, legea. Nici măcar nu li s-a reținut din indemnizația pe care au primit-o pentru activitatea în Consiliul Local și Consiliul Județean, pentru anul în care nu și-au îndeplinit această obligație.

S-a finalizat mandatul 2016 – 2020 pentru consilierii locali și județeni constănțeni, de vreme ce au avut loc alegerile locale. Cu toate acestea, ei nu s-au sinchisit nici măcar în ceasul al doisprezecelea să își îndeplinească toate obligațiile pe care le au și pe care le-au acceptat când au venit să ne ceară votul și apoi, când au depus jurământul.

De vreme ce nimeni nu îi trage la răspundere, deși ar putea să o facă, aleșii locali și județeni încalcă Regulamentele de Organizare și Funcționare ale Consiliului Local al Municipiului Constanța și al Consiliului Județean Constanța. În mod constant și repetat – cel puțin unii dintre ei -, dacă vorbim doar de nerespectarea obligației de a depune un raport anual de activitate, care trebuie făcut public de către secretarul Municipiului sau al Județului. În acest an, cei mai mulți dintre ei (!!!), căci pentru 2019 doar șase aleși locali și trei aleși județeni au depus un raport de activitate, conform site-urilor Primăriei Municipiului Constanța și al Consiliului Județean Constanța. Atâta respect consideră consilierii aleși de noi în 2016 că trebuie să ne arate!

Nu a existat niciun an din acest mandat în care toți aleșii locali și județeni să își depună rapoartele de activitate. Și, totuși, nu au fost sancționați în niciun fel! Și-au încasat indemnizațiile, au votat cum au considerat că e corect (sau cum au vrut sau cum au putut!), atunci când au participat la ședințele Consiliului Local sau Consiliului Județean (când nu, nu, logic, nu?), dar rapoartele de activitate nu le-au prezentat. Pentru ce să se spetească, mon cher, că doar nu au primit nici măcar un avertisment!

Încălcarea de către consilierii locali și județeni a legislației naționale și a Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Consiliului Local al Municipiului Constanța și al Consiliului Județean Constanța atrage aplicarea unor sancțiuni, cum ar fi: avertisment, chemare la ordine, retragerea cuvântului, eliminarea din sala de ședință, excluderea temporară de la lucrările Consiliilor și ale Comisiilor de specialitate, diminuarea indemnizației lunare cu 10% pentru maximum șase luni (în cazul C.J.C. doar) și retragerea indemnizației de ședință, pentru una – două ședințe. Dar cum să se aplice aceste sancțiuni, dacă tot ei le stabilesc?!? Să se sancționeze unii pe alții, să își sancționeze colegii de partid?!? E peste puteri, legile să mai aștepte…

Doar trei consiliere locale și-au depus rapoartele în fiecare an

În cazul Consiliului Local Constanța, trebuie felicitate doamnele consilier Marioara Cojoc (P.S.D.), Adriana Teodora Câmpeanu (P.N.L.), Mihaela Andrei (P.N.L.) și… cam atât. Ele sunt singurele care și-au depus rapoartele de activitate pentru toți cei patru ani. Este adevărat, cu întârziere, Marioara Cojoc pe 22.09.2020, Mihaela Andrei abia ieri (02.10.2020) pe cel pentru 2019, dar totuși sunt singurele care și-au respectat și această obligație. Din 27 de aleși locali!!! Este adevărat, nu știm ce au făcut în acest an, dar cum să ne așteptăm să se întâmple acest lucru, de vreme ce doar trei aleși și-au prezentat patru rapoarte de activitate?

Pentru anul 2018 au fost depuse 13 rapoarte, pentru 2017 – șapte, iar pentru anul 2016 – 15 rapoarte de activitate, deși am avut 27 de consilieri locali.

Printre cei mai leneși dintre ei se numără următorii, în ordine alfabetică și a numărului de rapoarte depuse, ca să nu se supere vreunul că îl considerăm mai puțin important decât altul: Cristian Marius Andreiaș (P.S.D. – niciun raport depus!!!), Dumitru Babu (P.S.D., viceprimar – niciun raport depus!!!), Secil-Givan Cantaragiu (P.M.P. – niciun raport depus!!!), Răzvan-Ionuț Florea (P.S.D. – niciun raport depus!!!), Costin Ioan Răsăuțeanu (P.S.D., viceprimar – niciun raport depus!!!), Cătălin-Florin Papuc (P.M.P. – niciun raport depus!!!), Gabriel Valentin Pîrvulescu (P.S.D. – niciun raport depus!!!), Aurelian Marius Marin (P.S.D. – un singur raport, pentru 2016), independentul George-Andrei Popescu (un singur raport, pentru 2016), Raluca-Andreea Trandafir (P.N.L. – un singur raport, pentru 2016), Alexandru Zabara (P.M.P. – un singur raport, pentru 2018).

Doar trei consilieri județeni și-au depus rapoartele între anii 2017-2019, inclusiv

În cazul Consiliului Județean Constanța, situația este și mai gravă. De exemplu, doar trei aleși și-au depus rapoartele de activitate în fiecare an din acest mandat: răposatul Marian Iordache, Claudiu Palaz și Marius-Horia Țuțuianu. Doar aceeași trei și-au depus raportul pentru anul 2019, în rest liniște și pace.

Pentru anii 2017 și 2018 au fost depuse doar trei rapoarte de activitate, aceeași trei de mai sus, ce ar mai fi de comentat? Iar pentru anul 2016, 17 consilieri județeni și-au îndeplinit această obligație, deși am avut 37 de aleși.

Astfel, 20 dintre ei au dormit toți acești ani, nici măcar pentru primul an de mandat nu au avut decența să își facă un raport de activitate. Să vi-i prezentăm: Adrian Bizineche (P.S.D.), Cosmin Ciobanu (P.S.D.), Gheorghe Donțu (P.S.D.), Dumitru-Marius Enescu (P.N.L.), Veronica-Adriana Gheorghe (P.S.D.), Dumitru-Daniel Learciu (ALDE), Radu-Bogdan Matei (P.N.L.), Baiazid Memiș (P.N.L.), Sabrina-Maria Nedelcu (P.S.D.), Marcel Savlovschi (ALDE), Cristian-Florin Zahariuc (P.N.L.). Restul au fost schimbați de-a lungul mandatului.

Despre calitatea rapoartelor de activitate depuse sau a activității în Consiliul Local și Consiliul Județean sau în Comisiile de specialitate, ori despre întâlnirile cu cetățenii ori audiențele susținute, nu are sens să mai vorbim, de vreme ce aleșii locali și județeni constănțeni nu își respectă nici măcar această obligație elementară. Bănuim că toți știu să scrie, deci… elementară!

În rest, am avut alegeri locale în data de 27.09.2020, am ales alți consilieri locali și județeni (sau pe aceeași, căci unii se țin cu putere de scaune), mai vedem peste patru ani câtă rușine au aceștia. Că de promis, ne-au promis vrute și nevrute!

Valentin ISPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.