Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.
Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.



























