“Șah în școală”, un fenomen al comunității! Prof. Claudiu Iordache unește inimi pentru dezvoltarea și practicarea sportului minții în școlile din județul Constanța

0
444

Avem nevoie de oameni care au excelat prin calităţile lor profesionale, puse în slujba societăţii, lideri pe care să-i putem urma. Iar activitatea profesorului de șah Claudiu Iordache, de la Palatul Copiilor, a depășit atât granițele Constanței, cât și granițele relației formale profesor-preșcolari și elevi cărora le este atât prieten cât și dascăl sincer. Prof. Claudiu Iordache este motorul proiectului „Șah în școală”, fiind coordonator județean al proiectului în Constanța.

Toată activitatea sa de dascăl are originea în dragostea față de elevii din județul Constanța. Ca președinte al Asociației Județene de Șah și inițiator a numeroase competiții pentru jucătorii de toate vârstele, prof. Iordache a solidarizat oameni din mai multe zone ale țării pentru ca un vis să poată deveni realitate. Profesorul Iordache unește inimi pentru dezvoltarea și practicarea sportului minții în școlile din județul Constanța. Fotbalul, baschetul şi şahul sunt în topul sporturilor în România. Conform Federației Române de Șah, sportul minții a devenit un fenomen de masă în România, fiind al treilea sport practicat la nivel profesionist.

În cadrul unui video interviu Focus Press, profesorul Claudiu Iordache, liderul mișcării șahiste din Constanța, ne-a dezvăluit în ce stadiu este proiectul privind implementarea şahului în şcoală, pașii de urmat pentru cei care vor să practice sportul minții, beneficiile șahului, calendarul competițiilor pentru anul 2022, dar și multe alte aspecte de interes.

Cei mai valoroși elevi șahiști din Constanța s-au întrecut la Năvodari

O parte dintre cei mai valoroși elevi șahiști din județul Constanța s-au întrecut sâmbătă, 12 februarie 2021, în cadrul Campionatului Județean „Șah în școală” desfășurat la Școala Gimnazială „George Enescu” din Năvodari. La eveniment au participat 166 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani, iar 36 cei mai buni elevi au obținut premiile speciale ale competiției, fiecare dintre ei câștigând: diplome, medalii, trofee, manuale de șah, tricouri și vouchere valorice pentru articole sportive. Elevul care a obținut cel mai mare punctaj în cadrul campionatului va participa la un modul de 10 cursuri pentru dezvoltarea performanțelor sportive. “Această competiție este o primă etapă din proiectul “Șah în școală”, proiect pe care l-am declanșat împreună cu profesorul Vlad Ungureanu, colegul meu de la Iași. Acest concurs a fost foarte mare, cu peste 160 de participanți. S-a desfășurat la Școala “George Enescu” din Năvodari. Au fost implicați factori locali, școli, Inspectoratul Școlar, Direcția de Sport, Asociația Județeană de Șah, Palatul Copiilor din Constanța. Multe instituții și-au dat mâna ca să iasă o competiție bună. Această competiție este un al treilea pas pe care l-am făcut pe calea acestui proiect, proiectul “Șah în școală“, a declarat, pentru Focus Press, profesorul Claudiu Iordache, președintele Asociației Județene de Șah din Constanța.

De unde a pornit ideea proiectului “Șah în școală“?

Încă din 2014, la recomandarea Parlamentului European, s-a introdus și la noi disciplina opțională “Educație prin șah”, curriculum la decizia școlii. Au fost făcuți mai mulți pași de atunci. Există un ordin de ministru, care a introdus această materie, dar lucrurile nu au decurs așa cum ne-am fi așteptat. “Erau mai multe piedici. Nu avea cine să predea. Nu erau materiale după care să se predea și s-a ajuns la o anumită liniștire a situației. “Educația prin șah”, așa cum era văzută la început, a nemulțumit, a stagnat și noi am preluat din mers acest proiect, “Șah în școală”, prin care vrem să dinamizăm șahul în școală, ca parte de educație a elevilor. El este un instrument pedagogic extraordinar, recunoscut de toată lumea. Are valențe educative poate în mai mare măsură decât disciplinele tradiționale”, a declarat profesorul Iordache.

Dragostea de șah

Președintele Asociației Județene de Șah din Constanța dorește să dezvolte acest proiect. “Acest proiect cuprinde mai mulți pași. Un prim pas a constat în semnarea unor protocoale de parteneriat cu inspectoratele școlare fără de care nu se poate. Inspectoratele școlare sunt umbrela școlilor și dirijează toată activitatea și ele implică publicitatea șahului, anunțuri. Orice activități se fac sunt legate direct de școli. Am semnat acest protocol cu ISJ Constanța. Vreau să remarc că a fost o deschidere totală de la domnul inspector general și până la inspectorul de sport și ceilalți factori de decizie. Am continuat cu pregătirea profesorilor. Ne-am gândit că, pentru a dezvolta acest șah, pentru a avea activitate și aceste ore de șah în școală, trebuie să ai oamenii pregătiți. Astfel, am făcut un curs prin Casa Corpului Didactic, care a fost foarte interesată și a venit în ajutorul acestui proiect“, ne-a împărtășit profesorul Claudiu Iordache.

Curs de șah, pentru pregătirea profesorilor: 30 de școli implicate!

Cursul de șah, realizat prin Casa Corpului Didactic, a fost predat la 47 de profesori. “Chiar am fost plăcut surprins pentru că au fost 47 de profesori înscriși la curs, ceea ce înseamnă 30-32 de școli. Ei au terminat cursul, au absolvit și au obținut adeverințele că au capacitatea și posibilitatea de a susține ore de șah. Acesta a fost al doilea pas pe care l-am terminat în noiembrie 2021“, a declarat prof. Iordache.

Manuale distribuite în unitățile de învățământ

Ulterior a început activitatea propriu-zisă pentru implementarea proiectului. “Eu, personal, sunt coordonator județean, în Constanța, al acestui proiect. Eu, împreună cu profesorul Vlad Ungureanu, colegul meu de la Iași și profesor la Palatul Copiilor și coordonatorul în plan național al acestui proiect, am fost la foarte multe școli din județ, începând cu Ostrov, Cernavodă, Medgidia, Murfatlar, Constanța, Năvodari, unde am oferit manuale. Am scos trei manuale de anul I, anul II, anul III ca modalitate de predare, un ajutor pentru profesori, să aibă o succesiune a lecțiilor, să poată să predea cel puțin regulile primare ale șahului, dar și mai sus. Volumul III este un pic mai sofisticat. Am avut o deschidere foarte bună din partea conducerii școlilor, directorii de școli, toți au fost foarte încântați de acest proiect și s-au angajat, acesta a fost scopul nostru, într-o primă fază, să dezvolte și să susțină șahul prin profesorii inițiați deja prin acest curs de formare“, potrivit prof. Iordache.

Festival de șah, în Constanța

Urmează cea de a treia etapă, etapa competițiilor și continuarea pregătirilor. În perioada următoare, alte patru etape vor avea loc la nivel judeţean, în cadrul acestui proiect, după cum urmează: 5 martie- Constanţa, 2 aprilie- Medgidia, 30 aprilie- Ostrov şi 7 mai- Murfatlar. Finala se va desfăşura în prima zi de vacanță, în data de 11 iunie, în Piața Ovidiu din Constanţa. “Bineînțeles că va fi și etapa finală, care să încununeze acest efort, chiar în prima zi de vacanță. Vacanța de vară se ia pe 10 iunie. Noi, pe 11 iunie, ne dorim ca în Piața Ovidiu să fie un festival de șah. Adică, toți cei care s-au implicat în acest proiect, 200 de participanți, care au fost la aceste etape de zonă, să participe la această finală și să încheiem acest an într-un mod foarte plăcut“, susține prof. Claudiu Iordache.

Șah în școală”, proiect național

După ce se încheie etapa finală a campionatului de șah, președintele Asociației Județene de Șah din Constanța va întocmi un raport de activitate pe care îl va înainta Federației Române de Șah și către minister, cu solicitarea implementării proiectului șah în școală, pentru a arăta beneficiile sportului minții, dar și succesul pe care l-a avut acest proiect. “Deocamdată tindem să fie un proiect național. El s-a extins în 11 județe, dar continuă să vină alături de noi și alte județe. Pe măsura acestor observații ale noastre și constatând beneficiile și bucuria copiilor, entuziasmul părinților de a continua acest proiect, sperăm ca șahul să se introducă în școală sub o altă modalitate decât cea de până acum. Încă din 2014 șahul există ca disciplină, “Educație prin șah”, dar la modul ce înseamnă acest curriculum la decizia școlii. Dacă se dorește o activitate de către părinți-copii se face, dar ea nu este finanțată. Adică nu este prinsă în planul cadru de învățământ: câte ore pe săptămână, care este finalitatea cursului, pe câți ani se întinde, plata profesorului, ceea ce acum nu există. Acum este un fel de voluntariat, ceea ce la un moment dat duce la o anumită stagnare. Sperăm să trecem peste aceste lucruri și să se aprobe acest proiect sub o formă mult mai bună“, conform prof. Claudiu Iordache.

CJC, ISJ, DJST, AJS și administrațiile locale, instituții care susțin șahul în școală

Profesorul Claudiu Iordache, liderul mișcării șahiste din Constanța, a reușit să unească inimile tuturor factorilor decizionali la masa negocierilor, demersuri în beneficiul tuturor, părinți-copii-profesori, pentru implementarea șahului în școli. Astfel, în baza unui protocol al Ministerului Educației, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a încheiat un parteneriat cu Asociația Județeană de Șah (AJS) Constanța în vederea apropierii elevilor de acest sport, prin activități variate. Același lucru s-a întâmplat și în cazul Direcției Județene de Sport și Tineret (DJST). “Și de la Consiliul Județean Constanța (CJC) avem feedback pozitiv că va ajuta și se va implica în acest proiect. De asemenea, la Inspectoratul Școlar, Direcția de Sport și Tineret Constanța am găsit foarte multă dorință de a ne ajuta și a se implica, ceea ce au și făcut. S-au implicat în zonele unde școlile s-au înscris în proiect, unde au loc aceste concursuri de etapă și unde se continuă pregătirea. Fiecare administrație locală se implică în proiect. Și la Murfatlar avem sprijin de la primărie și la Ostrov, Medgidia, Năvodari“, susține prof. Iordache.

Ministerul este factorul decizional

Când va putea fi implementat acest proiect la nivelul unităților școlare din județul Constanța? “Aici este foarte greu, pentru că nu noi suntem factorii decizionali. Ministerul este factorul decizional. Instituțiile sunt instituții, dar depindem de oameni. Domnul Sorin Câmpeanu, actualul ministru al Educației, este foarte deschis. A semnat mai multe protocoale de colaborare cu Federația Română de Șah, ultimul s-a semnat pe 30 iulie 2021 și s-au aprobat pașii de care v-am vorbit. Este ordin de ministru, prin care ISJ-urile și Casele Corpului Didactic trebuie să asigure această pregătire a profesorilor pentru predarea șahului în școală. Acel curs pe care am reușit să-l facem pentru profesori a fost sugerat, ordonat, de la minister. Având această bucurie că Ministerul Educației a venit în sprijinul nostru, semnând aceste protocoale, și luând niște măsuri pentru a face pași pe drumul implementării, sperăm ca într-un an sau doi să fie implementat acest proiect. Ambiția noastră, a celor care suntem implicați total în șah, este ca șahul să facă parte chiar din trunchiul comun. Sunt multe discuții”, potrivit prof. Iordache.

“Șah în școală”, un fenomen al comunității

Șahul are o componentă artistică, pe lângă cea științifică și de sport, și “nu se lipește de oricine”, deși este un sport îndrăgit de oricine. Șahul este un joc care atrage copiii și prin forma pieselor, istoria, dar și prin poveștile care arată cum a apărut șahul. Asociația Județeană de Șah din Constanța dorește să depășească starea care domnea înainte, “Educație prin șah”, o disciplină în școală, nevăzută, într-un fel ascunsă. “Noi vrem ca acest fenomen să fie al comunității. Dacă este un fenomen al comunității, fiind conștienți toți că reprezintă un beneficiu pentru copii, atunci trebuie să se implice și comunitatea, reprezentată prin factorii de decizie administrativi, dar și prin părinți“, ne-a precizat prof. Iordache.

Gratuitatea, punct forte al proiectului

Un argument al acestui proiect a fost acela ca șahul în școală să fie total gratuit. “Al doilea argument a fost ca el să nu coste nimic. El este total gratuit: pregătirea copiilor, participarea la competiții. Dimpotrivă, sarcina noastră principală este să le oferim ceva. Și așa s-a întâmplat la toate școlile. Am dat sute de manuale de șah, șahuri, table de demonstrație în limita posibilităților, plus premiile la concurs. Gratuitatea este un punct forte. Rompetrolul este un sponsor generos, care a înțeles că proiectul acesta este foarte bun și ne-a ajutat foarte mult în Constanța, Prahova și Iași. Ne bazăm pe ei, dar și pe alte firme. Aqua Carpatica de mult timp sponsorizează cu apă, cu hidratarea la concursuri. Am avut un campionat european acum câțiva ani, la Mamaia, cu 1300 de participanți, 11 runde, la care au dat peste 15.000 de sticle de apă. Există un efort și o seriozitate a acestor sponsori de a veni în ajutorul nostru. Este o mulțumire totală, pentru că n-au fost dezamăgiți. Tot timpul, după fiecare competiție mare, de la ei a venit feedback-ul acesta să continuăm colaborarea, să ne ajute“, a declarat prof. Iordache.

Cine sunt sponsorii campionatului de șah?

În organizarea Campionatului județean „Șah în școală”, partenerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța sunt: Rompetrol – KMG International, Primăria Orașului Năvodari, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Școala Gimnazială „George Enescu” Năvodari, Asociația Județeană de Șah Constanța, Aqua Carpatica, Rotary Club Yachting Constanța și „Proful de Fericire”. Menționăm că în Rusia, China, SUA, Cehia, Anglia, Spania, Argentina sau Venezuela șahul este o disciplină obligatorie în școli. 

Mulți părinți se întreabă: “Când să înceapă copilul meu să practice șahul?”

Mai multe detalii în video interviul Focus Press!

Alexandra VASILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.