Echipajul navei SAR ARTEMIS din cadrul Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a intervenit duminică seară într-o misiune de tip Medevac, desfășurată în rada exterioară a Portul Constanța, pentru acordarea de asistență medicală unor membri ai echipajului unei nave comerciale.
Potrivit informațiilor transmise de ARSVOM, la ora 18:00, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenția de urgență la bordul navei GOLDEN SHARK, sub pavilion Palau, aflată în zona de ancoraj exterior a portului Constanța. Trei membri ai echipajului, cetățeni egipteni, aveau nevoie de îngrijiri medicale.
La numai câteva minute de la primirea solicitării, respectiv la ora 18:04, nava SAR ARTEMIS a plecat către poziția indicată de MRCC pentru preluarea pacienților.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță și cu maximă operativitate. La ora 18:28, nava de salvare a acostat la tribordul navei GOLDEN SHARK, iar la 18:45 echipajul a început transferul persoanelor care necesitau asistență medicală.
Pacienții au fost transportați către dana 9/10 din Portul Constanța, unde au fost predați în siguranță echipajelor medicale de la SMURD și SAJ la ora 19:40.
Reprezentanții ARSVOM au transmis felicitări echipajului navei SAR ARTEMIS pentru promptitudinea și profesionalismul demonstrate în timpul misiunii, intervenția fiind un nou exemplu al importanței structurilor maritime de salvare în gestionarea situațiilor de urgență pe mare.
Alexandra VASILE






























