Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a demarat de scurt timp lucrările pentru construcția unui sens giratoriu pe DN3 la intrarea în Valu lui Traian dinspre Constanța. Cel de la ieșirea spre Murfatlar a fost construit în urmă cu un an, cu un buget mai mic și un timp de execuție mai redus.
În octombrie 2021 demarau lucrările la sensul giratoriu de la ieșirea din Valu lui Traian spre Murfatlar cu o valoare a investiției de 1.385.444,85 lei, iar termenul de execuție 31 decembrie.
Potrivit răspunsului DRDP Constanța, la solicitarea Focus Press, lucrările de amenajare a intersecției de tip giratoriu de pe drumul național DN3, se fac la km 249+278, și sunt realizate de către CNAIR – DRDP Constanța, în colaborare cu Primăria comunei Valu lui Traian.
Data predării amplasamentului în vederea demarării lucrărilor și începerea propriu zisă proiectului a fost 27 septembrie.
Valoarea proiectului este de 1.486.539,42 lei fără T.V.A. și termenul de executare a lucrărilor este de șase luni.
Reprezentanții DRDP Constanța au precizat că pentru anul în curs nu mai sunt programate alte lucrări pe drumul național DN3, pe raza localității Valu lui Traian.
Cătălin SCHIPOR



























