Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.147.273 în luna august 2022, cu 225 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Majoritatea celor care au primit pensia socială minimă în luna august sunt pensionarii de la stat.
Astfel că 1.025.114 pensionari din sistemul public și 122.159 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor au primit pensia socială minimă garantată de 1.000 de lei.
Cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari stabilit pentru anul 2022 este de 1000 lei.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 374 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 433 lei), Maramureş (428 lei) şi Cluj (416 lei).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.245 şi în judeţele Suceava (41.473 pensionari), Dolj (37.681), Iaşi (36.433) şi Prahova (35.019).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 270 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (386 lei) şi Gorj (351 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (334 lei).
Numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.422 persoane), urmat de Dolj (7.960) şi Botoşani (7.918), mai notează Agerpres.