Marius Stoica este cunoscut cu antecedente penale, fiind cercetat în mai multe dosare, pentru furturi și tâlhării. Pe 6.10.2022, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru tâlhărie calificată, după ce a atacat un vârstnic pe stradă și i-a furat o sacoșă. Însă, la apel, judecătorii au decis să se rejudece, pe fond, dosarul, pe motiv că victima a decedat la circa o lună de la externare și că nu s-a cercetat, în prealabil, cauza decesului.
Totul s-a petrecut în data de 19.06.2022, în jurul orei16.20. În timp ce se afla pe strada Macilor din municipiul Constanța, în zona Tomis II, în spatele blocului TS5, prin întrebuințarea de violențe, respectiv prin smulgere, Marius Stoica a deposedat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 90 de ani, de o sacoșă pe care o ținea în mână, iar în urma acțiunii violente, acesta a căzut pe asfalt și a suferit o fractură la nivelul șoldului – fiind supus unei intervenții chirurgicale –, precum și leziuni ce au necesitar, pentru vindecare, 110-120 de zile de îngrijiri medicale. În plus, i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 70 de lei, nerecuperat.
Victima a suferit mult (fractură, imobilizare la pat, infecție intraspitalicească, COVID-19), iar ulterior a decedat
Cu privire la urmările faptei, instanța a reținut că persoana vătămată a suferit o intervenție chirurgicală în urma unei fracturi a femurului, fiind internată în spital și nemaiputând să se îngrijească singură. Ulterior externării, ca urmare a imobilizării la pat, a fost, din nou, internată, ca urmare a suferințelor produse de imobilizarea la pat (trombembolism pulmonar, escare). Suplimentar, persoana vătămată a fost infectată cu virusul COVID-19, dobândind și o bacterie intraspitalicească, toate aceste afecțiuni având ca urmare decesul persoanei vătămate, survenit la data de 3.09.2022.
Inculpatul era nervos că nu avea țigări și se plângea judecătorilor cât de greu îi este în arest
Cu privire la inculpat, se reține că acesta a avut o atitudine de recunoaștere a faptei încă din faza de urmărire penală și că are o vârsta fragedă, respectiv 19 ani la data săvârșirii infracțiunii. De asemenea, se reține că inculpatul nu are ocupaţie şi nici loc de muncă.
Acesta a relatat că era nervos că nu avea țigări și că nu s-a uitat în urmă după ce l-a agresat pe vârstnic, în sensul că l-a împins cu putere, pentru a-i fura sacoșa. Judecătorii au precizat că periculozitatea inculpatului reiese, în primul rând, din aceea că a arătat, constant, un dezinteres total faţă de valorile sociale protejate prin normele juridice ce plasează această faptă sub imperiul legii penale și, în al doilea rând, din dezinteresul arătat față de consecințele pe care acțiunea sa violentă le-a produs asupra sănătății persoanei vătămate, fiind mai preocupat de condițiile grele din starea de detenție, aspect pe care l-a adus la cunoștința instanței la fiecare termen de judecată acordat în prezenta cauză.
La apel: se rejudecă, pe fond, dosarul, pe motiv că nu s-a cercetat, în prealabil, cauza decesului
Pe 6.10.2022, magistrații Judecătoriei Constanța l-au condamnat pe Marius Stoica la 5 ani de închisoare cu executare, pentru tâlhărie calificată. Decizia nu a fost definitivă, iar apelul s-a judecat la Curtea de Apel Constanța.
Pe 29.03.2023, judecătoria a decis: „Desfiinţează în totalitate Sentinţa penală nr. 1245 din 06.10.2022 și încheierea de ședință din data de 28.09.2022, pronunţate de Judecătoria Constanța în acest dosar și trimite cauza la Judecătoria Constanța, spre rejudecare, cu respectarea regulilor privind efectuarea cercetării judecătoreşti“, potrivit minutei judecătorești.
Magistrații Curții de Apel Constanța au apreciat că, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea inculpatului şi a păşit la judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, deşi nu a cercetat, în prealabil, cauza decesului persoanei vătămate – survenit la circa o lună după ultima sa externare –, pentru a confirma sau infirma legătura cauzală dintre infracţiunea din prezenta cauză judecată şi această consecinţă mai gravă.
„Procedând de această manieră, Judecătoria nu a lămurit cauza sub toate aspectele şi i-a oferit acesteia o soluţionare făcând abstracţie de decesul persoanei vătămate. În acest context, Curtea constată că, fundamentând acuzaţia penală, administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale nu se poate face, pentru prima dată, în faţa instanţei de apel, deoarece ar lipsi pe inculpat de dreptul la o dublă jurisdicţie, cât timp hotărârea instanţei de apel este definitivă, potrivit art.551 pct.2 lit.b, pct.3, pct.4 Cod procedură penală şi, prin urmare, nu există o altă instanţă de judecată care poate examina legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de cenzură, care a administrat şi interpretat probele administrate nemijlocit pentru prima oară“, potrivit magistraților.
Liliana BELCIUG



























