Tot mai multe dosare penale, unele aflate pe rolul instanțelor de ani buni, au fost clasate sau închise prin achitarea inculpaților după ce, în tot acest timp, au fost audiați și re-audiați, li s-a interzis să părăsească domiciliul, localitatea sau țara, asta în cel mai fericit caz, dacă nu au fost și arestați preventiv. Motivele achitării sau clasării sunt, în general, legate de lipsa probelor.
Discuții pe această temă au fost destule, însă, în România, în locul prezumției de nevinovăție tronează, de fapt, prezumția de vinovăție, iar aici nu ne referim doar la dreptul penal, pentru că același lucru îl întâlnim, mai ales, în domeniul fiscal. La acest capitol, orice întreprinzător este considerat vinovat, iar după ce este executat, se luptă în instanță ca să-și dovedească nevinovăția. Dar asta este o altă discuție.
Cu referire strictă la legea penală, au fost dosare închise cu duiumul din cauza lipsei de probe, asta după ce, unele dintre ele, au fost retrimise din Camerele preliminare la Parchete, tocmai pentru că probele nu erau prea clare sau erau nelegale. Au ajuns în fața instanței persoane precum afaceriști, politicieni sau oameni simpli care s-au dovedit a fi nevinovați, dar după ani de zile în care au fost purtați de la o instanță la alta, pentru a demonstra, în final, că nu au avut nicio vină.
Putem da un exemplu destul de elocvent: dosarul „Portul Constanța“, în care deputatul Mircea Banias, împreună cu alți 38 de inculpați au fost trimiși în judecată și anchetați câțiva ani buni, pentru apartenența la un așa-zis grup infracțional organizat, care ar fi controlat activitățile de import/export, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit. Alte persoane judecate în același dosar sunt: Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, foști șefi ai vămilor, inspectori vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme, comisionari vamali. Toți au primit soluție de achitare, care a rămas definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta înseamnă că probele prezentate de reprezentanții Ministerului Public nu au existat, iar principiul prezumției de nevinovăție a fost încălcat în mod flagrant. Iar acest dosar este doar un exemplu, însă au fost destule cazuri similare.
Ce spun avocații despre respectarea sau nerespectarea acestui principiu
Pentru a face puțină lumină asupra acestei noțiuni, denumită „prezumția de nevinovăție“, dacă se aplică în justiție sau este doar o simplă teorie, am consultat mai mulți avocați din Baroul Constanța, pentru a ne oferi un punct de vedere.
Avocat Marius Mocanu: „Prezumția de nevinovăție este un principiu fundamental al procesului penal într-o societate democratică, însă nu are cum să funcționeze în fiecare caz 100%. Sunt pârghii pe care apărarea încearcă să le folosească în tot cursul procesului penal, însă mai există încă prejudecata că, dacă o persoană a fost trimisă în judecată, tot a făcut ea ceva… de altfel, inclusiv presa are rolul ei nefast, în sensul în care toată opinia publică este informată când o persoană este arestată sau trimisă în judecată, însă foarte rar se află, în final, că persoana respectivă a fost gasită nevinovată. Concluzionând, prezumția de nevinovăție există, în primul rând, la nivel de principiu, în rest depinde de toți actorii din procesul judiciar să fie cu adevarat valorificată“.
Avocat Alexandru Niță: ”De multe ori procurorii se grăbesc să trimită oameni în judecată fără să analizeze și probele propuse în apărare. Dovadă de superficialitate. Apoi este posibil să apară cauze de încetare a procesului penal în faza de judecată. O parte existau din faza de urmărire penală dar au fost ignorate. Am avut un dosar în care inculpatul a fost arestat pentru două fapte de tâlhărie, deși lipsea violența, iar încadrarea corectă ar fi fost „furt în scop de folosință” pentru care părțile se puteau împăca. În justiție sunt multe situații de abuz prin faptul că nimeni nu este interesat de adevăr, ci de condamnări la raportare. Asta nu este justiție”.
Avocat Stelian Nurciu: „Prezumția de nevinovăție reprezintă un principiu fundamental în drept și trebuie aplicat cu prioritate în orice proces, cu atât mai mult în procesul penal.
Cu toate acestea, aplicarea acestuia a devenit una formală, fiind ignorat, mai ales, în materia măsurile preventive și în modalitatea de administrare a probelor, motiv pentru care se creează un dezechilibru între prezumția de nevinovăție și prezumția de legalitate“.
Avocvat Cătălin Filișan: „Prezumția de nevinovăție este un principiu care guvernează procesul penal potrivit căruia o persoană este considerată nevinovată atâta timp cât nu s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, fiind, totodată, una dintre cele mai puternice garanții ale demnității și libertății umane. Ea realizează o importantă funcție de evitare a erorilor judiciare, de garantare a justei soluționări a cauzelor și de menținere a prestigiului justiției“.
Avocat Ion Cristian: „Prezumția de nevinovăție este reglementată de articolul 4 din Codul de procedură penală, însă, de cele mai multe ori, pare că este reglementată doar de Codul de procedură penală. În ciuda unei lipse de probe în anumite dosare, cu toate acestea Ministerul Public consideră că cei pe care îi cercetează ar fi săvârșit acele infracțiuni, iar din punctul meu de vedere, prezumția de nevinovăție se transformă în prezumție de vinovăție. Din perspectiva Parchetului și chiar a instanțelor, ești considerat vinovat până la proba contrarie, nu invers. Însă, din fericire, sunt și, mai ales, instanțe de judecată și de contol judiciar care își însușesc aceste dispoziții legale. Într-un final, deși persoanele cercetate trec prin caruselul justiției poate câțiva ani, se ajunge, în cele din urmă, să se constate că sunt nevinovate și să se dea valență acestei prezumții de nevinovăție“.
Avocat Eduart Nicolae Niță: „Potrivit acestei noțiuni, nimeni nu este obligat să își dovedească nevinovăția, ci organele judiciare au obligația să dovedească, prin probe, vinovăția persoanei acuzate. Iar persoana acuzată, bineînțeles, are dreptul și nu obligația să administreze contraprobe în apărare. Prezumția de nevinovăție ar trebui să funcționeze de la simplul polițist până la procuror și judecător, adică chiar și procurorul sau polițistul au obligația să stabilească, prin probe, dacă o persoană este susceptibilă să fie vinovată de o faptă penală și, apoi, să demareze urmărirea penală și, eventual, să trimită în judecată, prin rechizitoriu, pe cel considerat vinovat.
În practică, însă, de multe ori, o persoană este considerată vinovată de organul de cercetare penală doar în baza unor suspiciuni, bănuieli și convingeri personale, iar persoana cercetată nu mai are nicio șansă să se apere efectiv în fața procurorului și să își dovedească nevinovăția“.
Cu despăgubiri sau fără
Interesant este faptul că dacă o persoană a fost arestată preventiv sau a avut de suferit în urma aplicării măsurilor preventive, iar la final a fost declarată nevinovată, se poate îndrepta, pe cale civilă, împotriva Statului Român, pentru a cere daune, pentru abuz, mai ales dacă poate dovedi acele suferințe. Însă, cei care au nu fost arestați sau reținuți nu vor putea, vreodată, să primească destule despăgubiri pentru faptul că au fost trimiși în judecată nevinovați și târâți, lună de lună, la fiecare termen, trăind cu stresul proceselor penale. Toate acestea nu sunt luate în considerare, sub premisa „Zi mersi că ai scăpat“, asta deși persoana în cauză nu a săvârșit nicio abatere penală.
Daniel ALBU
