Primăria Municipiului Constanța a anunțat, la începutul lunii noiembrie 2025, închiderea circulației rutiere pe strada Valea Portului, între strada Prelungirea Traian și accesul la Poarta 3 a Portului Constanța, din cauza riscului ridicat de surpare a carosabilului. Măsura a fost luată ca urmare a proceselor de eroziune care amenință stabilitatea terenului, iar autoritățile au precizat că intervențiile vor continua până la implementarea unei soluții de stabilizare definitivă a zonei. Totodată, a fost realizată o expertiză preliminară, care indică metodele și zonele în care se poate interveni pentru limitarea riscurilor.
Măsura a fost adoptată începând cu data de 7 noiembrie, iar autoritățile subliniază că această restricție este valabilă pe o perioadă nedeterminată, momentan. Reprezentanții Primăriei Constanța au explicat care este, în momentul de față, stadiul intervențiilor și măsurile luate pentru siguranța zonei.
„Primăria Constanța primește lunar rapoarte privind situația taluzului de pe Valea Portului și are o imagine completă asupra stării acestuia și a evoluției fenomenelor apărute.
Intervenția se realizează pe două direcții. Prima vizează prevenția și stabilizarea temporară a terenului, până la implementarea soluției finale. În acest scop, a fost realizată o expertiză preliminară, care indică metodele și zonele în care se poate interveni pentru limitarea riscurilor. Totodată, Confort Urban desfășoară lucrări de reparare și construire a rigolei dinspre versant și strada Valea Portului. A fost montată o bordură pe întreaga lungime a străzii, de la sensul giratoriu până la Poarta 1, pentru a împiedica scurgerea apei pe zonele afectate ale văii.
Cea de-a doua direcție presupune stabilirea unei soluții de intervenție pentru întreaga zonă. A fost realizată cercetarea de piață, iar, în regim de urgență, urmează achiziționarea unui expert care va întocmi o expertiză complexă, necesară pentru identificarea soluțiilor de stabilizare totală a zonei. Până la finalizarea lucrărilor, strada va rămâne închisă”, au precizat aceștia.
„De la Poarta 3 la Poarta 4 noi monitorizăm în permanență stabilitatea taluzului în zona respectivă. Din ce am văzut noi, porțiunea taluzului de la stradă, în jos până la baza portului, acolo sun probleme. Mall-ul care trebuia construit acolo era văzută ca o consolidare, dar nu este așa. Apele drenau și curgea, iar sistemele de drenaj au fost obturate. Cei care au construit clădirea trebuiau să facă lucrări fără să obtureze. Dacă apele nu au pe unde să curgă taluzul își pierde stabilitatea. Blocurile de pe strada Traian nu sunt în pericol”, declara edilul.
Mihaela GIUGLEA




























