A început demolarea gardului ce aparține Stadionului Metalul de pe strada Badea Cârțan,luni, 15 iunie a.c.. Pe acest teren urmează să se amenajeze Sala Polivalentă.
Precizăm faptul că, preşedintele ACS Metalul Constanţa susţine că autorizaţia de demolare a stadionului este abuzivă.
Pe acest teren Compania Naţională de Investiţii urmează să ridice Sala Polivalentă.

În luna mai a anului curent, mai precis, ziua de luni, data de 18, primăria Constanţa anunţa că au început lucrările la Sala Polivalentă. „Echipele de constructori au intrat cu utilajele pe teren pentru pregătirea suprafeţei pe care va fi amplasată noua sală de sport ce va avea o capacitate de peste 5.000 de locuri. Toată zona se va schimba la faţă în următoarea perioadă şi va deveni un punct de atracţie pentru toţi locuitorii oraşului. Pe lângă Sala Polivalentă, aici vor fi amenajate spaţii de agrement cu multă verdeaţă”, spune administraţia locală.

Sala Polivalentă din Constanţa, amenajată în zona Badea Cârţan, este un proiect de aproximativ 68 de milioane de lei, din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.



























